CITROEN C4 CACTUS. Test cu maşina de oraş care se descurcă bine şi în afara lui – GALERIA FOTO
Citroen Cactus se prezintă cu o combinaţie interesantă de design futurist-retro, după care mulţi întorc capul chiar şi la câţiva ani după lansare. Pericolul este să intervină uzura morală, însă astfel de riscuri ţi le asumi când ieşi cu un design neobişnuit.
Garda la sol şi panourile AirBump, principalele avantaje
Garda la sol este înaltă, fiind unul dintre principalele avantaje ale modelului francez. Am reuşit să cobor prin nişte locuri unde nu m-aş fi aventura într-o maşină obişnuită. Totodată, trecerea unor şanturi şi denivelări peste medie s-a făcut fără probleme. În oraş, garda la sol mai înaltă te ajută să escaladezi cu încredere bordurile şi să nu trăieşti cu teama că îţi vei zgâria scutul sau spoilerul în vreo groapă mai adâncă.
Designul poate fi numit ciudat. Este futurist, deşi are şi anumite accente retro. Citroen Cactus este o combinaţie între stiluri.
Panourile AirBump de pe uşi sunt fabricate dintr-un material dur, dar destul de elastic, şi se vor a fi nişte scuturi de protecţie în cazul unor şocuri de intensitate redusă sau zgârieturi. La apăsare, ele intră un pic înăuntru şi probabil îşi fac treaba în a proteja feţele uşilor de eventuale incidente neplăcute în parcări sau la viteze reduse. Dacă cineva trânteşte uşa într-una din uşile tale, nu vei rămâne cu semne.
Luminile de zi sunt cu LED, poziţionate sub forma unei dungi deasupra farurilor. Ai tendinţa să crezi că dunga aceea înglobează şi farurile deoarece ele sunt poziţionate mai jos şi au lipite de ele câte o perniţă de aer AirBump, adăugată ca să încaseze un eventual şoc la viteză mică fără să te alegi cu bara lovită sau farul spart.
Comparativ cu munca depusă la partea din faţă, stopurile par banale, însă şi ele sunt protejate de o pernită de protecţie. Având în vedere că sunt dispuse mai sus, dacă te loveşte cineva din spate, cel mai probabil va lovi AirBump-ul.
Barele de fixare a unui portbagaj suplimentar pe plafon par mai degrabă un element de design şi sunt foarte aspectuoase.
Dimensiunile exterioare sunt cele ale unui hatch-back, cu o lungime de 4,1 metri şi o lăţime de 1,9 metri.
Interior spartan cu accente retro
La interior găsim aceeaşi combinaţie futurist-retro din exteriorul maşinii. Bordul este spartan, puţine butoane care sar în ochi, majoritatea funcţiilor fiind înglobate în sistemul de infotainment cu ecran color de 7 inci. Frâna de mâna care pleacă din podea este aşezată cumva în faţa banchetei din faţă, pentru că scaunele din faţa nu sunt profilate, ci sunt mai degrabă axate pe confort, iar prin coborârea cotierei (care este construită într-un fel anume) poţi obţine o banchetă.
Geamurile din spate nu se deschid complet, ci mai degrabă se „crapă”, fiind echipate cu acel sistem tip cârlig care permite o deschidere de câteva degete. Mânerele uşilor par confexionate dintr-un materiale textil, cu schelet de plastic sau metal la interior.
Cadranul este complet digital şi ne afişează informaţiile de bază, precum viteza, kilometrajul, indicatorul nivelului de benzină şi câţiva martori.
În bordul atipic găsim o mufă de conectare USB, o priză de 12V şi multe spaţii de depozitare pentru tot felul de mărunţişuri.
Motorul diesel de 1,6 litri are 99 de cai-putere şi dezvoltă 254 Nm. Principalul său avantaj este consumul. Producătorul spune că poţi obţine o medie de 4 litri în oraş şi un 3,2 litri la suta de kilometri în regim extra-urban. După un parcurs de aproximativ 450 de kilometri am obţinut un consum mixt de aproximativ 6 litri, însă nu am mers „la consum”. Chiar şi aşa, autonomia este bună şi poţi obţine valori apropiate de cele comunicate dacă nu forţezi maşina. Este un motor cu care trebuie să te obişnuieşti pentru a obţine rezultatele dorite în ceea ce termeni de putere şi consum.
Motorul îşi face treaba datorită cuplului mare şi greutăţii de doar 1070 de kilograme, însă nu poţi avea pretenţii sportive. Cel mai plăcut se conduce accelerând susţinut, însă nu brusc. Dacă calci pedala şi treci de punctul de kick-down, motorul îşi adună puterea şi accelerează mai rapid, însă momentul de repaos ţine spre 2 secunde şi poţi pierde timp preţios când vine vorba de o depăşire. Cel mai bine mergi mai turat când vrei să faci depăşiri şi o accelerezi susţinut. Altfel, la condusul în oraş motorul se comportă plăcut, cât timp nu-l forţezi.
Cutia de viteze automată este compusă din 3 butoane în bord, dar şi prin padelele de la volan. Butoanele ar fi putut fi amplasate mai sus deoarece va trebui să te apleci puţin de pe scaun ca să treci în marşarier sau în modul drive, ele fiind poziţionate la baza bordului. Totodată, padelele de pe volan sunt o soluţie, însă ele nu sunt poziţionate pe volan, ci pe coloana de direcţie, ceea ce înseamnă că atunci când mişti volanul ele rămân pe loc.
Direcţia este lejeră şi comfortabilă, iar greutatea redusă se simte şi la acest capitol.
Celalată opţiune oferită de Citroen este un propulsor pe benzină de 1,2 litri şi 82 de cai-putere.
O funcţie utilă este task-bar-ul din partea de sus a ecranului, de unde puteam seta rapid comenzile sistemului de climatizare şi radio. El mai afişa temperatura exterioară şi ora.