Am testat noul Audi Q3

Autor: Andrei Nan 14 nov. 2011 Test drive

ProMotor a testat cel mai nou SUV Audi şi am rămas plăcut impresionaţi de prestaţia acesteia. Maşina este capabilă să ofere o călătorie confortabilă atât în oraş, cât şi în afara acestuia. În funcţie de stilul de condus, maşina poate să ofere chiar şi un consum redus de carburant, în condiţiile în care vorbim despre motorul diesel de 2,0 litri şi o putere de 177 CP.

Din exterior se remarcă de la o „poştă” ADN-ul modelelor Audi. Vorbim despre o grilă generos dimensionată, dominată de sigla Audi, dar şi despre luminile de zi, cu LED-uri, care conturează blocurile optice faţă.

Din punct de vedere al dimensiunilor, maşina se poate „strecura” cu uşurinţă prin aglomeraţia junglei urbane, iar găsirea unui loc de parcare nu devine o problemă foarte mare.

Un dezavantaj minor este dat de consola faţă cam lungă, care ridică mici probleme, în special în teren accidentat, existând riscul de atingere a spoilerului faţă, dar cu puţină atenţie această situaţie poate fi evitată. Pe de altă parte, Audi Q3 nu este o maşina cu foarte mari pretenţii de off-road-er, ea fiind gândită mai mult pentru oraş şi călătorii pe asfalt. Însă atunci când situaţia o impune, maşina este capabilă să treacă şi peste obstacole medii întâlnite în terenul accidentat.

Exteriorul maşinii, în ansamblul lui, este construit pentru a oferi un compromis foarte bun între circulaţia prin aglomeraţie urbană şi escapade în natură. Dar, să vedem ce se regăseşte la interior, capitol care ar trebui să ofere confort la un nivel ridicat.

Am remarcat interiorul „căptuşit” cu piele, lucru care ne-a sugerat că vom avea parte de o călătorie confortabilă. De apreciat a fost sistemul de încălzire a scaunelor, foarte util mai ales în această perioadă a anului. Până ce motorul s-a încălzit suficient de mult ca să „facă”căldură, scaunele încălzite s-au „ocupat” de confortul nostru. Preţul pentru această dotare opţională, este de 391,84 euro.

Luminile ambientale ale habitaclului, şi aici ne referim la lumini plasate în diverse locuri prin habitaclu, beneficiază de tehnologie LED. Efectul este garantat, dar pentru acest lucru doritorul trebuie să scoată din buzunar 285,20 euro. Pachetul lumini interior conţine: bandă lumini ambientale pe plafon, iluminare praguri, manete acţionare uşi, oglinzi make-up, spaţiile de depozitare din consola centrală şi din usi, spaţiul pentru picioare, suportul pentru pahare.

Pe lângă acestea, maşina mai este echipată şi cu scaune acţionate electric, sistem de navigaţie, sistem de sunet „Audi Soundsystem2, funcţie de hold assist, etc.

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide