Am văzut că, în regim electric, Outlander PHEV se ţine de cuvânt – cel puţin în condiţii favorabile de temperatură. Dar, să reţinem: nu vorbim de o maşină electrică, ci de una hibridă care poate fi folosită, pentru nişte zeci de kilometri, şi ca maşină electrică.
Aşa încât modul de funcţionare în regim hibrid m-a interesat mult mai mult. Pentru că eficienţa sistemului hibrid contează foarte mult în cazul unei maşini care se pretează la drumuri lungi, nu doar la naveta zilnică.
PE AUTOSTRADĂ
Oricine are o maşină de familie vrea să o folosească în voiajele de concediu sau vacanţă, iar de la A la B ajungi mai rapid pe autostrăzi. Am luat ca exemplu o escapadă la mare, pe autostrada A2 – nu am mers până la mare, ci m-am mulţumit cu nişte zeci de kilometri. Modul de utilizare al maşinii: viteză constantă de 130 km/h fixată prin cruise-control), în două situaţii.
La viteze mari, specifice autostrăzilor, motorul termic duce tot greul
Prima situaţie: neutilizarea aerului condiţionat, pentru a consuma cât mai puţin. Cam impropriu în condiţii de vară, dar experimentele cer şi sacrificii… Ei bine, în acest mod propulsia maşinii este asigurată doar de motorul termic, acesta având o sarcină dificilă: cei 121 CP trebuie să ”tragă” un vehicul de aproape 2 tone, cu o aerodinamică nu foarte depărtată de a unei cărămizi, la viteză mare.
Motorul mai funcţionează, din timp în timp, şi ca generator de curent electric pentru baterie, care pune în mişcare motoarele electrice în situaţii de accelerare, de exemplu. Dar, principial, peste 90% din timp, doar motorul pe benzină e folosit pe autostradă, ceea ce induce şi impresia de maşină submotorizată – la aproape 2 tone se simte nevoia unui motor mai potent în regim de autostradă.
Cam atât este consumul pe autostradă, la 130 km/h. Nu e de speriat, ci normal şi explicabil
Rezultatul nu e îmbucurător: consumul la 130 km/h e de circa 10 litri/100 km, ceea ce-i va face pe detractorii maşinilor eco să jubileze: ”mult, dom’le, un diesel consumă mai puţin în aceleaşi condiţii”. Au dreptate, însă comparaţia ar trebui făcută cu un SUV pe benzină, cu masă şi dimensiuni comparabile. Caz în care vă garantez că acest consum e pur şi simplu rezonabil.
A doua situaţie aduce şi mai mulţi nori în peisaj: prin utilizarea aerului condiţionat (adică un consumator serios în plus pentru motor), consumul la 130 km/h a depăşit 11 litri/100 km. Din nou, consider că e o valoare rezonabilă pentru un SUV greu cu motor pe benzină, dar, de asemenea, o barieră psihologică pentru fanii dieselului.
… şi cam atât ”papă” pe autostradă dacă se foloseşte şi aerul condiţionat
Cu alte cuvinte, pe drumurile lungi pe autostradă Outlander nu se dovedeşte foarte economic, fiind cam la acelaşi nivel cu un SUV pe benzină şi clar dezavantajat faţă de un SUV diesel. Însă am o întrebare: cât timp folosiţi maşina în acest mod anual? Sau, mai inginereşte, cât la sută din perioada de utilizare a maşinii o utilizaţi în regim de autostradă?
REGIM URBAN ŞI EXTRAURBAN, CUMINTE
Cum la noi în ţară sunt foarte puţine autostrăzi, maşina va fi folosită preponderent prin localităţi şi pe drumuri naţionale, cu limitări de viteză şi multe localităţi până la destinaţie. Iar, dacă la volan este un tătic familist cu capul pe umeri, cel mai probabil va conduce mai cuminte, în limitele decenţei şi ale bunului simţ privind viteza şi demarajele.
Pentru un condus cât mai economic, recomand folosirea ECO MODE şi limitarea vitezei la 65 km/h
Ei bine, în acest caz recomand folosirea ”ECO MODE” şi a limitatorului de viteză la valoarea de 65 km/h. Pe de o parte, până la această viteză rezistenţa aerodinamică a caroseriei masive este rezonabilă, deci sistemul hibrid nu trebuie să facă eforturi foarte mari. Pe de altă parte, de pe la 70 km/h în sus motorul termic tinde să intre mai des în funcţiune ca motor de tracţiune, nu doar ca generator de curent electric – în prima situaţie consumă mai mult.
Fără prea multe comentarii, în acest stil cuminte de condus, consumul mediu obţinut pe parcursul a câtorva sute de kilometri s-a cifrat la 6,1 litri/100 km. Mult, puţin? E suficient să spun că, în cazul versiunii diesel automate Outlander 2.2 DI-D 4WD A/T, valoarea teoretică a consumului mixt e de 5,7 litri/100 km. În realitate, ar fi de 6,5-7 litri/100 km.
Chiar şi cu aerul condiţionat pornit, un stil de mers cuminte şi limitarea vitezei duce la un consum care rivalizează cu al SUV-urilor diesel
Deci, mergând cuminte şi cu viteză redusă, Outlander PHEV pot spune că are un consum mai mult decât acceptabil. Practic, am remarcat foarte clar că sistemul hibrid încearcă să privilegieze cât mai mult funcţionarea doar a motoarelor electrice sau măcar folosirea cu preponderenţă a motorului pe benzină în rol de generator – în acest mod, motorul este mult mai puţin solicitat (deci consumă mai puţin) decât în regim de tracţiune, când trebuie să ”tragă” cele aproape 2 tone pe şosea.
În plus, sistemul de recuperare a energiei la frânare/decelerare funcţionează foarte eficient: după estimările mele, într-un parcurs mixt de 100 km se încarcă bateriile pentru circa 5-6 km de mers strict electric. Chiar dacă pare puţin la prima vedere, eu consider că e foarte bine.
Când motorul pe benzină funcţionează, e mai bine să o facă în rol de generator decât de motor de tracţiune
Mai mult, în regim urban recuperarea energiei la frânare e şi mai eficientă, deoarece mai mult de jumătate din timp folosim frânele sau nu ţinem piciorul pe acceleraţie în traficul din oraşe. Aşa încât Outlander PHEV e mai eficient, în stil cuminte, decât marea majoritate a SUV-urilor diesel actuale.
REGIM SPORTIV-AGRESIV
Da, mi-am impus şi o astfel de ”probă” în program – chiar dacă clientul obişnuit al unui Outlander PHEV nu vede rostul unui stil sportiv cu o astfel de maşină, din punct de vedere al experimentului un astfel de stil relevă câteva informaţii preţioase.
Aşadar, renunţarea la ”ECO MODE”, acceleraţii cât mai puternice şi frânări bruşte, mers agresiv, fie de om care se grăbeşte la spital că îi naşte nevasta, fie de şmecher cu prioritate de SUV. Într-un cuvânt, stil sportiv, fără urme de condus economic. Rezultatul: vreo 13 litri/100 km. Mult, puţin?
Extrema anti-economie: cam atât mi-a luat maşina într-un stil agresiv, cu utilizarea tuturor resurselor. Mai puţin decât un benzinar similar ca performanţe şi cam la nivelul un diesel, folosite în acelaşi stil agresiv
Ei bine, într-un astfel de mod devine clar pentru computerul central că şoferul are nevoie de toate resursele sistemului hibrid: cei 120 CP ai motorului termic plus cei 81 CP ai motorului electric din faţă plus cei 81 CP ai motorului electric din spate. Deci vreo 200 CP pe hârtie, care, în realitate, se simt cam ca vreo 250-300 CP datorită eficienţei mult mai bune a motoarelor electrice faţă de motoarele termice.
Aşa încât cei 13 litri/100 km în regim sportiv sunt pur şi simplu acceptabili dacă am compara Outlander PHEV cu orice alt SUV de 2 tone şi motor pe benzină de peste 250 CP. Ba chiar aş risca să spun că înseamnă mai puţin, deoarece, în general, condusul agresiv al unui mastodont benzinar se lasă cu cel puţin 15 litri/100 km, dacă nu chiar 20 sau peste 20 litri/100 km.
Personal, consider că folosirea lui Outlander PHEV în regim sportiv nu aduce un sacrificiu aşa de mare la nivelul consumului – de altfel, 12-13 litri/100 km ”papă” cam orice SUV diesel cu masă mare şi motor de peste 200 CP dacă e folosit în regim intensiv-sportiv.
SUV-uleţul ăsta cuminte şi familist poate fi şi ”bădăran”, la nivelul performanţelor şi comportamentului rutier!
Înainte de a ajunge la ultimul capitol, al preţului şi concluziilor, mai am de făcut nişte remarci în privinţa comportamentului rutier – vedeţi despre ce este vorba PE PAGINA URMĂTOARE