ZEDSLY a venit la prima ediție Podcast cu Prioritate într-un VW Golf. De ce îi place compacta germană – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 15 feb. 2023 Știri auto
ZEDSLY a venit la prima ediție Podcast cu Prioritate într-un VW Golf. De ce îi place compacta germană – VIDEO

ZEDSLY a fost primul nostru invitat la Podcast cu Prioritate. Este cunoscut pentru aparițiile la volanul supercar-urilor, dar de această dată a ales cu totul altceva.

Prima ediție Podcast cu Prioritate este live și poate fi văzută pe canalul de YouTube ProMotor România. Primul invitat a fost nimeni altul decât Silviu Zaharia, cunoscut mai bine drept ZEDSLY. Celebrul influencer este cunoscut pentru aparițiile sale pe social media la volanul unor mașini exclusiviste, puternice, precum Porsche sau Lamborghini. Cu toate acestea, el a venit la prima ediție de Podcast cu Prioritate într-un Volkswagen Golf 5.

De ce conduce ZEDSLY un Volkswagen Golf?

Silviu deține mai multe mașini scumpe, puternice, cu care se afișează în mediul online. Printre acestea se numără un Porsche 911, un Lamborghini Huracan și un BMW M3. De asemenea, el deține și un BMW E9, același model pe care este bazat BMW 3.0 CSL.

Chiar dacă are la dispoziție toate aceste mașini de sute de mii de euro și mii de cai putere, când are nevoie să lucreze pe fugă sau să transporte lucruri, precum jante, alege Golful. Acest Volkswagen Golf este mașina soției lui Silviu. El obișnuiește să stea în locul din dreaptă și să lucreze de pe telefon sau laptop, spunând că economisește timp în acest mod: „Există vorba aia, când te grăbești, iei Golful”, a spus Silviu.

El consideră că Volkswagen Golf este o mașină foarte bună, practică și dintre toate mașinile pe care le are, spune că este cea mai practică și care te invită să o conduci cel mai mult.

Puteți asculta întregul podcast AICI.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide