VW Phaeton W12: mașina cu cea mai mare depreciere din istorie. Pierdere netă de peste 120.000 de euro

Autor: Bogdan Bârliga 07 apr. 2023 Știri auto

La un moment șefii Volkswagen și-au dorit un model capabil să concureze de la egal la egal cu Mercedes-Benz Clasa S și BMW Seria 7.  Toate departamentele de la Wolfsburg au fost solicitate la maxim și rezultatul a fost lansarea unui autoturism de lux dotat cu cele mai noi tehnologii posibile.

Și s-a mers chiar mai departe: Volkswagen Phaeton putea fi comandat cu un impresionant propulsor W12 de 6,0 litri! Această variantă VW Phaeton a devenit mașina cu cea mai mare depreciere din istorie. Autoturismul a costat 140.000 de euro în anul 2005, iar acum se poate cumpăra cu prețul cerut pentru cea mai ieftină versiune Dacia Duster.

Volkswagen Phaeton este considerat cel mai mare eșec al grupului german: modelul a fost lansat în anul 2001 și deja în 2006 nu mai era vândut pe piața din SUA pentru că pierderile erau foarte mari. În Europa modelul a primit mai multe actualizări și a rămas în producție până în anul 2016. În 15 ani de producție VW a vândut doar 85.000 de unități Phaeton și presa germană de specialitate estimează că fiecare mașină a adus o pierdere de 28.000 de euro companiei.

Un Volkswagen cu motor W12 la preț de Dacia Duster

Volkswagen Phaeton W12 este considerat de revista germană Auto Bild autoturismul cu cea mai mare depreciere posibilă: de la un preț minim de 140.000 de euro în anul 2005 acum un astfel de exemplar se vinde cu aproximativ 17.000 de euro. VW Phaeton a fost produs cu mai multe motorizări diesel de 3,0 litri, dar și cu propulsoare V8, V10 și W12.

Motorul de 6,0 litri W12 cu norma de poluare Euro 4 oferea o putere de 450 CP la 6.000 rpm și un cuplu maxim de 550 Nm disponibil de la 3.500 rpm. Resursele de putere furnizate de acest motor natural aspirat sunt gestionate prin intermediul unei cutii automate cu cinci trepte. Sedanul premium cu o greutate de 2,3 tone putea să accelereze de la 0 la 100 km/h în 6,1 secunde și putea să atingă o viteză maximă de 250 km/h.

Un VW Phaeton W12 scos la vânzare recent de un dealer din Germania cu 177.000 de kilometri la bord se vinde cu suma de 17.990 de euro. Pentru că este vorba despre versiunea de top acest model dispune de toate echipamentele oferite de VW la momentul lansării.

Pe de altă parte prețurile pentru un VW Phaeton cu motorizarea diesel de 3,0 litri încep de la 2.500 de euro și se pot cumpără inclusiv pe piața second de la noi.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Toms Youngtimer


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide