Sunt cuvintele lui Matei Albulescu, brand manager Volkswagen în România, cu ocazia demarării parteneriatului dintre Volkswagen şi Federaţia Română de Baschet. La conferinţa de presă de azi au fost date publicităţii mai multe detalii despre această legătură, Albulescu afirmând că "această sponsorizare este mai mult decât o acţiune de promovare, noi înţelegem prin susţinerea sportului o activitate de responsabilitate socială".
Parteneriatul între binecunoscuta marcă germană şi Federaţia Română de Baschet se bazează pe valori comune – competiţie, performanţă şi spirit de echipă. Logo-ul mărcii din Wolfsburg se va regăsi atât pe echipamentul sportiv, cât şi în sălile în care se vor desfăşura competiţiile, una dintre competiţiile majore din acest an urmând a fi "Cupa României Volkswgen". Parteneriatul pentru sezonul 2006-2007 este valabil atât pentru competiţiile de club, cât şi pentru meciurile echipei naţionale. Carmen Tocala, preşedintele Federaţiei Române de Baschet: "Ceea ce ne apropie este căutarea continuă a performanţei. Mă bucur că o marcă atât de puternică şi apreciată este alături de baschetul din România".
Acest sport a adus în ultima perioadă câteva succese importante în competiţiile de cluburi europene (de exemplu, câştigarea FIBA Europe Cup de către CSU Asesoft Ploieşti), iar, în plan social, Federaţia Română de Baschet, înpreună cu Guvernul şi Agenţia Naţională de Sport, derulează un amplu proiect de amplasare a peste 1.000 de panouri în întreaga ţară, intitulat sugestiv "Baschet între blocuri".