VW lansează un prototip electric de mărimea Golfului – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 30 aug. 2016 Știri auto

 


Cei de la Volkswagen lasă la o parte scandalul emisiilor şi să se concentreze pe viitor. Noile obiective pe care încearcă să le atingă fiind maşinile electrice. Volkswagen şi-a propus ca până în 2025 să lanseze nici mai mult, nici mai puţin de 30 de noi modele electrice, scrie Carscoops.com.

Un astfel de prototip va fi lansat la ediţia de anul acesta a Salonului Auto de la Paris. 

Hebert Diess, un oficial Volkswagen a declarat că noul concept va fi aproximativ de mărimea unui Volkswagen Golf, dar se va diferenţia de competiţie cu spaţiul de încărcare al unui Passat şi o autonomie de 400 până la 600 de km în NEDC. 

Diess a continuat să vorbească despre intenţia gigantul automobilelor de a produce milioane de vehicule electrice anual în deceniul următor, dar, în scopul de a menţine costurile la niveluri rezonabile, VW va trebui să se ocupe şi de producţia de baterii. Legat de acest subiect, se zvoneşte că germanii vor să-şi deschidă în China o fabrică unde să producă baterii. 

Mai mult imagini cu prototipul care va fi lansat luna viitoare puteţi vedea în GALERIE FOTO



Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide