Vom conduce sau deja conducem numai maşini Made in China?
De trei zile încoace, gura celor de la Geely nu mai tace. Acum două zile vorbeam de noul V40 pe care îl lansează sub Volvo în 2018. Maşina a fost publicată online de către cei de la Auto Express. O să fie şi o variantă electrică, semn că asiaticii se acordează la tendinţele europene, o piaţă pe care vor să o cucerească total în virtutea expansiunii globale.
Ieri am publicat ştirea din care am aflat că 01 este cea mai bine-vândută maşină din istorie raport număr de unităţi / unitatea de timp. În 2 minute şi 17 secunde s-au comandat 6.000 de bucăţi de la punerea în vânzare. Este un SUV construit pe platforma lui XC40, cu aproape acelaşi set de valori, opţiuni, dotări şi motorizări. La jumătatea lunii a circulat zvonul – semiconfirmat pe surse – că Geely ar fi achiziţionat între 3 şi 5% din acţiunile Daimler pentru aproape 4 miliarde de euro.
Că tot e final de an şi vine Moşul şi la chinezi, Geely a cumpărat, conform Reuters, 8.2% din acţiunile Volvo Trucks. Preţul plătit e unul onest dacă ne raportăm la sumele din piaţă. Chinezii au dat 3.3 mld. de dolari pe pachetul de aproape 10% din Volvo Trucks.
Acţiunile au fost vândute de către Cevian Capital. Acum, Geely este cel mai mare proprietar de acţiuni Volvo Trucks şi al doilea ca număr de voturi printre acţionari. Primul este fondul de investiţii Industrivarden.
Carscoops scrie că firmei suedeze i-ar folosi experienţa acumulată de Geely în dezvoltarea soluţiilor atât electrice, cât şi autonome. Asta poate însemna şi o replică dată celor de la Tesla care încep să prindă viaţă cu câteva sute de comenzi pe piaţa din SUA în segmentul camioanelor electrice cu nivel ridicat de deplasare autonomă. Vă reamintim că Pepsi, Walmart şi Budveiser sunt printre companiile gigant care au comandat camioane Tesla.
Li Shufu, reprezentant de top Geely Holding, a lăsat să se înţeleagă dintr-o declaraţie că apreciază, implicit că nu va interveni în istoria, cultura şi tehnologiile acestui brand în segmentul în care e.
Totodată, Geely a ţinut să precizeze că nu are gânduri să reunifice la nivel comercial entităţile Volvo Cars şi Volvo Trucks, separate acum 19 ani.
Autor Alexandru Banu