Volvo C30 Efficiency
Cu un motor diesel de 1,6 litri ce dezvoltă o putere de 105 CP, Volvo C30 Efficiency ajunge la un consum foarte mic, de numai 4,5 l/100 km. Această valoare mică a fost posibilă datorită adoptării mai multor măsuri:
– aerodinamica maşinii a fost revizuită prin reducerea gărzii la sol, eleron, scuturi şi amortizoare noi, optimizarea răcirii motorului şi adoptarea unor jante aerodinamice, de 16";
– rezistenţa la rulare a fost micşorată datorită unei noi generaţii de pneuri, cu un coeficient de frecare mult mai redus;
– cutia de viteze adoptă rapoarte de transmitere mai lungi pentru treptele 3, 4 şi respectiv 5;
Totodată, în 2008 va fi lansată o cutie de viteze numită Powershift, ce face posibilă reducerea consumului mediu cu 8% şi obţinerea unui nivel al emisiilor de CO2 de numai 120 g/km. Această transmisie va fi introdusă, pentru început, pe modelele C30, S40 şi V50 cu motoare diesel de 2,0 litri. Principiul de funcţionare Powershift este principial simplu, constnd din două cutii de viteze manuale ce lucrează în paralel şi sunt controlate de ambreiaje diferite – un fel de evoluţie a sistemului DSG utilizat de grupul Volkswagen.