Volkswagen va oferi compensații financiare angajaților care vor părăsi uzina din Nijni Novgorod
Producătorul german de automobile Volkswagen va oferi compensații financiare angajaților care vor părăsi voluntar uzina din Nijni Novgorod. Potrivit oficialilor companiei, fiecare dintre cei 200 de muncitori va primi șase salarii compensatorii. Activitatea la sit-ul de producție rusesc a fost oprită în luna martie, din cauza războiului din Ucraina.
Volkswagen oprește imediat exporturile către Rusia
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a determinat marii producători auto să oprească activitățile din această țară. Constructorul din Wolfsburg este doar unul dintre acești constructori care au oprit producția la uzinele deținute în orașele Nijni Novgorod și Kaluga.
Reprezentanții Volkswagen anunță acum că vor oferi recompense bănești angajaților care își vor părăsi de bună voie locul de muncă. Astfel, lucrătorii care vor părăsi uzina din Nijni Novgorod până la 17 iunie vor primi din partea Volkswagen echivalentul a șase salarii lunare. În plus, aceștia vor primi și asigurare medicală. Oferta va fi valabilă până la finalul anului curent.
Germanii produceau în Nijni Novgorod SUV-ul Taos, prcum și o serie de modele Skoda: Octavia, Karoq și Kodiaq. Spre deosebire de fabrica din Kaluga, pe care VW o deține direct și unde lucrează 4.200 de oameni, cea din Nijni Novgorod este deținută de grupul rusesc GAZ. Acesta a semnat un acord cu Volkswagen pentru a asambla mașinile mărcii germane.
Reprezentanții VW au declarat că producția la cele două fabrici va fi suspendată până la o nouă notificare. Exporturile de automobile către Rusia vor fi și ele oprite cu efect imediat.