Volkswagen a scos România din Europa. În cadrul unui eveniment, nemții au prezentat o hartă în care țara noastră nu apare ca fiind pe “Bătrânul Continent”.
În timpul prezentării din cadrul evenimentului Power Day, dedicat electro-mobilității, Volkswagen a arătat o hartă a Europei în care conturul României este, pur și simplu, decupat. Harta, comentată de CEO-ul Herbert Diess, prezenta strategia de extindere a rețelei de stații de încărcare rapidă în următorii ani.
În cadrul Power Day 2021, Volkswagen și-a prezentat strategia până în 2030. Planul său privind încurajarea achiziționării de mașini electrice include și amplasarea a 8000 de stații de încărcare de 150 kW pe teritoriul Germaniei și al Regatului Unit. O parte dintre acestea vor ajunge și în Spania, și în Italia, în special în apropierea autostrăzilor.
Erorile au fost semnalizate de jurnaliștii de la insideevs.com.
La o privire mai atentă, se poate observa că nici Norvegia nu mai face parte din Europa, potrivit hărții Volkswagen, în care statele europene sunt hașurate. Puțin probabil ca producătorul german să excludă Norvegia din planurile sale. Statul nordic a înregistrat, în 2020, cifre uluitoare. În premieră, numărul mașinilor electrice comercializate acolo a fost mai mare decât al celor cu propulsie convențională.
Cu siguranță, România ar avea nevoie de ajutor în ceea ce privește extinderea rețelei de încărcare a mașinilor electrice. Numărul de mașini electrice vândute în țara noastră este în creștere, dar rețeaua de stații este încă deficitară.
În anul 2019, în România, s-au înmatriculat 1.322 de mașini electrice. Numărul lor a fost aproape dublu în 2020, ajungând la 2.111 autoturisme cu emisii zero. Subvenția primită de la stat, în cadrul Programului Rabla Plus, este, în țara noastră, printre cele mai consistente din Europa. 45.000 de lei primesc cei care doresc să achiziționeze o mașină electrică.