Volkswagen ID.7: viitorul Passat confirmat pentru 2023

Autor: Mihai Morcovescu 12 dec. 2021 Știri auto

Volkswagen a prezentat în 2018 și 2019 prototipurile ID. Vizzion și ID. Space Vizzion, care prefigurează un sedan și un break 100% electric. Acestea ar urma să fie lansate în anul 2023.

Prima limuzină cu zero emisii din gama Volkswagen ID poartă numele de cod Aero B, însă versiunea de serie ar putea primi denumirea ID.7. Vehiculul cu zero emisii de la Wolfsburg va înlocui actualul Passat și va primi un design foarte sportiv.

Viitorul sedan 100% electric se află în plin proces de dezvoltare. Din punct de vedere vizual, acesta ar trebui să se apropie foarte mult de conceptul ID. Space Vizzion și va miza pe detalii specifice unui coupe.

Astfel, partea frontală a viitorului ID.7 ar urma să fie similară cu „frații” ID.3, ID.4 și ID.5. Asta înseamnă că sedanul electric va primi aceleași faruri LED înguste conectate în partea superioară printr-o baghetă luminoasă.

Autonomie de până la 700 km

Priza de aer frontală de tip plasă de pe ID.Space Vizzion ar putea fi păstrată pe modelul de producție. În schimb, capota neagră profilată a conceptului ar urma să facă loc uneia mai simple, specifică modelelor de serie.

Caracterul sportiv al viitorului ID.7 va fi dat de profilul „fastback”, ampatamentul extins, plafonul plonjat către partea posterioară, mânerele ușilor integrate și oglinzile retrovizoare „ancorate” de portiere, scrie L’Argus. Datorită dimensiunilor, modelul de serie va asigura un spațiu interior foarte generos.

Asemenea întregii game ID, viitorul ID.7 se va baza pe o versiune îmbunătățită a platformei modulare MEB a Grupului Volkswagen. Asta înseamnă că sistemul de propulsie a viitorului sedan electric va putea oferi o plajă de putere cuprinsă între 270 și 400 CP. Bateria va avea o capacitate de 100 kWh și va asigura o autonomie maximă de 700 km.

Viitorul Volkswagen ID.7 pentru Europa va fi produs la uzina din Emden (Germania).


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volkswagen


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide