Volkswagen confirmă că ID.3 va primi un facelift. Care sunt schimbările pe care le va primi modelul electric?

Autor: Ionuț Vîlciu 02 dec. 2022 Știri auto

Volkswagen va prezenta noul ID.3 în primăvara anului viitor. Facelift-ul lui ID.3 va aduce o serie de modificări estetice pentru modelul electric.

Data de lansare a facelift-ului pentru Volkswagen ID.3 a fost pentru martie 2023. Compania a preze o serie de schițe care ilustrează aspectul actualizat al mașinii electrice.

Printre schimbările pe care Volkswagen intenționează să le aducă modelului electric ID.3 se numără un exterior actualizat, dar și un interior împrospătat cu un ecran central mai mare. Mașina va primi și cea mai nouă generație a pachetului de servicii ID. De asemenea, în urma plângerilor primite de la clienți, Volkswagen ID.3 va primi materiale mai bune la interior.

Volkswagen ID.3 primește o serie de actualizări

Noul ID.3 este echipat cu cea mai recentă generație de software, care îmbunătățește performanța sistemului și este capabil să primească actualizări over-the-air. În plus, pachetul de echipamente standard a primit un upgrade. Acesta include acum un afișaj cu o diagonală de 12 inch, o podea detașabilă pentru portbagaj și o consolă centrală cu două suporturi pentru pahare.

„Noul ID.3 demonstrează angajamentul nostru față de calitate, design și durabilitate. Designul s-a maturizat și am îmbunătățit materialele folosite în interior”, spune Imelda Labbé, membru al Consiliului Volkswagen pentru vânzări, marketing și post-vânzare.

Noul ecran utilizează cea mai nouă generație de software, iar compania spune că oferă timpi de reacție îmbunătățiți și o experiență mai fluidă pentru utilizator. Aduce, de asemenea, un sistem opțional Travel Assist, care include control adaptiv al vitezei de croazieră, asistență pentru menținerea benzii de circulație și asistență de urgență, bazată pe datele colectate de la utilizatori. Sistemul opțional Park Assist Plus primește și o nouă funcție de memorie.

Clienții germani pot comanda modelele preconfigurate Life, Business, Style, Max și Tour începând cu 1 decembrie. Prețul de pornire pentru ID.3 Life este de 43.995 de euro cu TVA inclus.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volkswagen


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide