Volkswagen ar putea transforma divizia R într-una care va construi mașini electrice de înaltă performanță.
Producătorul auto german a demarat electrificarea gamei sale de modele. Volkswagen are deja câteva modele electrice disponibile, dar acestea sunt mașini obișnuite, nu mașini sport cu sute de cai putere. Într-adevăr, există variante GTX pentru ID.4 și ID.5, dar acestea sunt echivalentul unei echipări GTI.
Tehnic, este loc și pentru modele mai rapide, modele care să poarte denumirea de R. În acest moment, Volkswagen are câteva modele cu motoare cu combustie internă care sunt dezvoltate de divizia R. Printre ele se numără Golf R, Arteon R sau T-Roc R.
La fel ca actuala linie R, aceste modele mai performante ar putea fi dezvoltate pe pistă. Volkswagen ar putea să se inspire de la ID.R, prototipul său electric care a doborât o serie de recorduri.
La Salonul Auto de la München de anul trecut, fostul CEO al mărcii Volkswagen, Ralf Brandstätter, a confirmat pentru Auto Express că un ID.3 GTX este în curs de dezvoltare, dar o versiune și mai performantă ar putea fi produsă. Aceasta ar veni ca un echivalent complet electric al actualului Golf R.
Până în anul 2030, toată gama R ar putea fi compusă doar din modele complet electrice. Platforma MEB care stă la baza liniei de vehicule electrice a Volkswagen oferă în prezent până la 295 de cai putere în ID.4 și ID.5 GTX. Cel mai probabil, modelele R vor folosi baterii, motoare și unități de control revizuite pentru a împinge puterea cu mult peste cei 300 de cai.
Mai mult, Ralf Brandstätter a declarat că Volkswagen face eforturi pentru a deveni un brand complet electric până la finele acestui deceniu. De asemenea, el a spus și că modelele R vor fi o parte din această transformare.
Sursa: Auto Express