Vinul fiert nu iese la alcooltest. Experimentul făcut de polițistul Tavi Perțea
Vinul fiert este o băutură tradițională de iarnă, pe care o putem servi atât la târgurile de Crăciun, cât și la diverse alte ocazii. Dar, chiar dacă provine dintr-o băutură alcoolică, prin fierbere își pierde din concentrație. Polițistul Tavi Perțea a realizat un experiment în care a arătat că vinul fiert nu iese la alcooltest și a publicat clipul pe canalul său de YouTube.
Vinul fiert este o băutură festivă, pe care mulți români abia așteaptă să o servească într-o zi rece de iarnă. De aceea, o întâlnim la majoritatea localurilor și târgurilor de Crăciun. Dar și pe pârtie, la patinoar sau chiar în mijlocul unui parc.
Mulți se gândesc că, fiind fiert, vinul își pierde din tăria alcoolică. Ceea ce este adevărat, însă acesta nu se evaporă cu totul.
Vinul fiert nu iese la alcooltest
În general, vinul are o alcoolemie moderată, de aproximativ 10-13%. Dar, dacă este fiert, își pierde destul de mult din tărie.
Însă, polițistul Tavi Perțea a demonstrat că și vinul fiert conține alcool, postând experimentul pe canalul său de YouTube.
Acesta a cumpărat un pahar de vin fiert de la un târg de Crăciun. După ce a băut aproximativ 150 ml, a suflat în alcooltest, pentru a vedea ce rezultat iese.
Alcoolemia indicată în aerul expirat era de 0.54 mg/l. Ceea ce reprezintă infracțiune și, dacă un șofer ar fi depistat la volan cu acest nivel de alcoolemie, îi va fi suspendat permisul de conducere și i se va întocmi dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Faptă pentru care poate ajunge la închisoare.
Pentru a vedea în cât timp este eliminat alcoolul din organism, polițistul a suflat din nou în alcooltest după 15 minute. De data aceasta, însă, rezultatul a fost zero.
„Nu mă așteptam să iasă zero. Sper să fi fost vin în paharul acela, probabil asta e rețeta. Atenție, aceste rezultate sunt orientative. Pot să difere de greutatea voastră, de tăria vinului, dacă ați mâncat sau nu înainte. Eu nu vă recomand să conduceți după 15 minute. Vă recomand să așteptați măcar 2 ore”, a spus Tavi Perțea.
Așadar, chiar dacă vinul fiert nu iese la alcooltest după 15 minute, recomandarea polițistului este ca cel care a consumat această băutură să aștepte 2 ore înainte de a se urca la volan.
Care e limita de alcool pentru contravenție
Dacă se stabilește că ai o concentrație de maximum 0.39 mg/l alcool în aerul pur expirat, atunci scapi doar cu amendă contravențională. Dar, permisul de conducere va fi suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Dar, dacă această concentrație de alcool depășește 0.40 mg/l în aerul pur expirat (0.80 gr/l în sânge), fapta devine infracțiune.
Ceea ce înseamnă suspendarea pe loc a dreptului de a conduce. Șoferul va fi cercetat penal și instanța de judecată va stabili cât timp rămâne suspendat permisul auto, în plus, conducătorul auto poate primi între 1 și 5 ani de închisoare.