Viitorul crossover electric Smart #1 va fi lansat oficial spre sfârșitul anului 2022

Publicat: 11 02. 2022, 11:45
Actualizat: 11 02. 2022, 11:48

La sfârșitul anului trecut, constructorul german de automobile Smart a oprit definitiv producția modelului EQ ForFour. În acest fel, brandul deținut de Grupul Mercedes-Benz și de chinezii de la Geely va face loc viitorului crossover 100% electric.

Acesta se va numit #1 și se va baza pe prototipul Concept #1, care a fost prezentat în toamna anului trecut la Salonul Auto dela Munchen. Va fi primul model din noua generație de vehicule cu zero emisii ale producătorului din Stuttgart.

Noul Smart #1 va avea un coeficient aerodinamic de invidiat

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Cum spuneam, viitorul crossover electric se va numi Smart #1 . Denumirea marchează noua strategie a mărcii germane ca noile sale modele să fie identificate după numere. În plus, simbolul # (n.n. – hashtag) evocă tendințele în era digitală și arată dorința brandului de a se îndrepta către publicul tânăr.

Fiind primul produs care urmează să fie lansat odată cu reînnoirea brandului, Smart #1 combină perfect tehnologia de propulsie electrică și calitatea premium.

Recent, câteva prototipuri #1 au încheiat o serie de teste aerodinamice și de rezistență. Acestea au avut loc în condiții extreme la temperaturi foarte scăzute în China, unde va fi produs noul crossover complet electric.

Reprezentanții companiei au mai anunțat că noul Smart #1 va avea un coeficient de rezistență aerodinamică de numai 0,29. Este o valoare excelentă comparativ cu rivalii direcți din segment.

Smart #1 va beneficia de noul limbaj de design „Sensual Producty”. Din punct de vedere estetic, mașina va afișa un aspect care, spun germanii, reprezintă un echilibru perfect între estetică și aerodinamică.

Mânere ascunse pentru portiere cu funcție de degivrare

De altfel, eficiența aerodinamică va fi dată de o serie de detalii interesante de design. Printre acestea se numără mânere ale ușilor ascunse în portiere și elemente active ale grilei frontale AGS (Active Grille Shutter), care va fi oferită standard.

Inginerii Smart au profitat de testele de iarnă pentru a proiecta câteva funcții inteligente. Astfel, clanțele ascunse vor fi prevăzute cu o funcție specială de spargere a gheții. Tehnologia le va permite să funcționeze optim chiar și atunci când mașina va fi acoperită cu un strat subțire de gheață.

În același timp, noul Smart #1 a arătat o rezistență de invidiat la temperaturile extreme din nordul Chinei. Bateria va veni cu o setare de preîncălzire ce va asigura o eficiență optimizată în timpul încărcării. Acumulatorul va beneficia și de un sistem avansat de control al temperaturii prin care va menține starea optimă de funcționare.

Grupul motopropulsor electric va fi susținut de un sistem ESP robust furnizat de compania Bosch. Mașina va combina confortul excelent la rulare și o stabilitate ideală în manevrare. Totodată, accelerația și sistemul de frânare vor fi de invidiat chiar și în condiții dificile de condus.

Debutul comercial al noului Smart #1 Se va produce spre sfârșitul anului curent.

Sursa: Carscoops