Potrivit unor studii efectuate de o autoritate din Japonia care se ocupă cu monitorizarea accidentelor rutiere, sistemul de protecţie numit EyeSight, dezvoltat de Subaru, a dus la reducerea cu aproximativ 61% a accidentelor.
EyeSight foloseşte două camere de luat vederi instalate în partea de sus a maşinii, care sunt conectate la un computer ce măsoară cu foarte mare precizie obiectele, vehicule, pietonii, bicicliştii şi alte pericole care pot apărea în faţa maşinii pe o distanţă de până la 110 de metri.
Astfel odată activat sistemul maşina frânează în momentul în care un obiect apare în faţa ei. Există mai multe setări care pot fi făcute. Una dintre ele permite stabilirea unei anumite distanţe între maşina care dispune de EyeSight şi cel din faţa, iar când această distanţă scade sub o anumită limită setată de şofer, maşina îşi reduce viteza, urmând ca la eliberarea benzii maşina să revină la viteza iniţială.
De semenea, EyeSight, are un sistem de evitare a coliziunililor şi pentru mersul cu spatele, iar studiile au arătat că 84% din maşinile care-l folosesc au înregistrat mai puţine coliziuni.
EyeSight încorporează şase tehnologii diferite, cu ajutorul cărora Subaru Outback a reuşit să fie punctat cu un maxim de 5 stele la testele Euro NCAP de siguranţă. În clipul alăturat puteţi vedea o prezentare detaliată a sistemului.