VIDEO | Cum arată primul drum cu încărcare wireless pentru mașini electrice. Unde se află acesta?

Publicat: 07 01. 2024, 10:30

La finalul acestei săptămâni a fost inaugurat primul drum cu încărcare wireless pentru mașini electrice din America și poate fi folosit de toate tipurile de vehicule.

În „capitala” automobilelor din America, Detroit, a fost inaugurat primul drum cu încărcare wireless pentru mașini electrice.

Este amenajat pe Strada 14, în Corktown. Arată ca un drum normal, de doar câteva sute de metri, dar tehnologia se află sub asfalt.

Primul drum cu încărcare wireless pentru mașini electrice din SUA

O serie de bobine de încărcare inductivă au fost montate în asfalt. Acestea pot încărca vehicule electrice aflate în mers pe acea porțiune de drum.

Aici contează să fii, în Detroit, să fim acolo unde se află producătorii de automobile, să fim acolo unde inovația se poate extinde cu adevărat”, a spus Stefan Tongur, Vicepreședintele Electreon, citat de clickondetroit.com.

Electreon este compania care a dezvoltat tehnologia wireless de încărcare a mașinilor electrice. Firma a construit un drum similar, ăn Germania, de aproximativ 2 kilometri. Acea porțiune de șosea e destinată, însă, doar autobuzelor electrice.

În SUA, compania a decis să implementeze această tehnologie pe o porțiune de aproximativ 400 de metri de drum, destinat tuturor tipurilor de vehicule electrice.

Cum pot fi încărcate, în mers, mașinile electrice

Încărcarea se poate realiza atât în mers, cât și în momentul în care vehiculele staționează.

În momentul în care vehiculul se află pe asfaltul special, se încarcă. Are o bobină secundară sub mașină, care permite încărcarea de la bobina primară, aflată în asfalt”, a explicat Tongur.

Vehiculele electrice trebuie să fie dotate, așadar, cu un receptor special pentru a activa încărcarea. În lipsa acestui receptor, bobinele de încărcare din asfalt nu vor fi activate.

Oficialii companiei au spus că drumurile „wireless” sunt sigure pentru toate tipurile de mașini, pietonii, chiar și animale sălbatice.

Compania americană își propune să folosească datele obținute în urma exploatării acestui drum pentru a perfecționa tehnologia.

Și, de ce nu, acest sistem să fie extins la nivel național sau chiar internațional.

VIDEO