VIDEO. Airbag-urile care vor revoluţiona industria auto
Compania ZF TRW a dezvoltat un airbag extern care se dislocă din structura laterală exterioară a vehiculului pentru a ajuta la protejarea pasagerilor în cazul unui impact lateral. Designul airbag-ului utilizează un sac ce absoarbe energia unei coliziuni. TRW speră ca maşinile să fie dotate cu noul său produs înainte de 2020, informează Jalopnik.com
Sistemul de airbaguri a fost prezentat recent la CES, eficacitatea acestuia fiind demonstrată de un prototip. Totuşi airbag-ul extern este de două ori mai mare faţă de airbagul standard, şi necesită o durată de umflare de asemenea mai mare, aşa că ar avea nevoie de senzori mai performanţi care să declanşeze sistemul înainte de impact, mai degrabă decât detectarea impactului în sine, la fel ca la airbag-urile convenţionale.
TRW spune că airbag-urile ar putea reduce forţa unui impact lateral cu aproximativ 30 la sută, iar tehnologia pare promiţătoare, dar mai are nevoie de îmbunătăţiri. Noile accesorii vor trebui adăpostite în caroseria maşinii, ar trebui să fie rezistente la intemperii, murdărie şi coroziune. De asemenea, senzorii ar trebui să fie suficient de ”inteligenţi” pentru a nu declanşa airbag-ul în cazul impacturilor uşoare, când, să zicem, cineva aruncă un obiect mic pe parbriz.
Într-o mică măsură, airbag-uri externe există deja în sistemele de protecţie pentru pietoni folosite de către producătorii de automobile precum Volvo, sistemul amortizând impactul în cazul în care un pieton este lovit frontal.