Metroul spre aeroportul Otopeni nu va fi realizat nici anul viitor, a anunţat secretarul de stat Dragoş Titea.
Lucrările la Magistrala 6 de metrou Gara de Nord – Otopeni ar fi trebuit începute în această vară, dar acestea nu au depăşit nici măcar faza de proiectare. În schimb, CFR şi-a luat angajamentul că va termina ruta de doi kilometri care să facă legătura între gară şi aeroport.
Dragoş Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: S-au pierdut câţiva ani de zile şi nu se va putea realiza anul viitor acea linie de metrou care să meargă de la Gara de Nord până la Aeroportul Otopeni.
S-a emis hotărârea de Guvern pentru exproprieri, urmând ca până la sfârşitul acestui an să se dea drumul la proiectare, studiul de proiectare şi execuţie.
În final va exista o singură gară, să spunem aşa, care va deservi şi CFR Călători şi Metrorex.
Sursă: Digi24