Versiunea de curse a lui Ferrari 458 Italia?

Autor: Cosmin Iordache 25 mai 2010 Știri auto

Ferrari 458 Italia nu a fost de foarte mult timp aruncată pe
piaţă, dar aşa cum ar fi şi firesc următoarea versiune se află în
teste departe de ochii presei. Cei de la
Axis of Oversteer
s-au infiltrat însă în garajul de la
Vallelunga, locaţie în care se află Ferrari Driving Academy,
prezentându-ne aceste poze. Toată lumea se fereşte să îi pronunţe
numele acestei versiuni, dar este clar că arată mult mai sportiv
decât versiunea pe care Fisichella a lansat-o în România în
week-end.

Se observă jantele cu prindere
centrală în locul celor cu cinci prezoane, chingile capotei,
geamurile laterale din plastic şi roll cage-ul. De asemenea, acest
model are o gardă la sol coborâtă şi un kit aerodinamic care
aproape bărbiereşte solul, ceea ce
ne duce cu gândul doar la folosirea pe circuit
După cum se poate constata proiectul este
într-o fază destul de avansată şi informaţiile vor urma să fie
prezentat şi în vileag, mai ales pentru că mare parte din secret a
fost dat in vileag.



Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide