Cancan.ro
Poliţia din Bedfordshire, Anglia a oprit un vehicul neobişnuit care arată ca o barcă sau ca o cabină a unui avion. Deşi oamenii legii au fost foarte uimiţi de această apariţie, se pare că vehiculul este cât se poate de legal pentru a circula pe drumurile publice.
Unul dintre poliţişti a publicat pe Twitter: „Este cel mai neobişnuit vehicul pe care l-am oprit pe o autostradă în 26 de ani de carieră”. După verificare se pare că acesta avea număr de înmatriculare şi asigurare.
Automobilul ciudat pare a fi un vehicul electric cu trei roţi, care a fost acoperit cu o carcasă confecţionată din placaj de lemn, bandă adezivă şi o folie groasă de plastic pentru parbriz.