La o lună de când ministrul economiei Costin Borc şi Markus Schafer, şeful producţiei Mercedes-Benz, îşi dădeau mâna peste o cutie de viteze asamblată în Sebeş, Daimler a anunţat că a ales Polonia şi nu România pentru o investiţie de 500 mil. euro şi Ungaria pentru o extindere evaluată la 600 mil. euro. Ministrul Borc ratează astfel „şansa de a rămâne în istorie“ cu atragerea unei investiţii strategice în economie.
Pierderea investiţiei de 500 mil. euro într-o nouă uzină de motoare în favoarea Poloniei este considerată a fi unul dintre cele mai mari sau poate chiar cel mai mare eşec al României din ultimii ani, în contextul în care aceasta ar fi însemnat 1.500 de noi locuri de muncă şi exporturi anuale de peste 1 mld. euro.
ZF a cerut la Guvern şi la Ministerul Economiei o reacţie cu privire la această decizie a Daimler, în contextul în care, potrivit informaţiilor din industrie, negocierile au fost conduse de Costin Borc, vicepremier şi ministru al economiei în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, în cadrul discuţiilor „partea română şi-a arătat deschis şi transparent dorinţa de a dezvolta concret, în continuare, colaborarea cu Daimler, folosind instrumente precum ajutor de stat, facilitarea negocierilor cu comunităţile locale, facilităţi pentru personalul angajat“.
„După investiţia în uzina Mercedes-Benz care s-a dus la Kecskemet, construcţia fabricii de motoare în Polonia este al doilea eşec al strategiei autorităţilor române cu privire la atragerea unui producător german în ţară“, a spus Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). El spune că decizia de a merge în Polonia a fost determinată de trei factori principali, printre care infrastructura, sau mai degrabă lipsa ei din România, lipsa argumentelor concrete din partea guvernului şi lipsa unei decizii, timp de cinci ani de zile, cu privire la învăţământul profesional.
Daimler AG, compania care deţine brandul Mercedes-Benz, a anunţat ieri oficial că va investi 500 mil. euro în construcţia unei noi uzine de motoare în Polonia. În cursă pentru această uzină era şi România, unde la Sebeş Daimler produce prin compania locală Star Transmission cutii de viteze. Aceasta putea fi cea mai mare investiţie din România în ultimii ani şi ar fi asigurat 1.500 de noi locuri de muncă bine plătite.
„Se discută de cinci ani de zile de învăţământ profesional, dual şi de atunci am rămas cu două-trei insule de referinţă – s-a făcut la Braşov de către Schaeffer, la Mioveni s-a mai făcut o clasă de şcoală profesională, însă de ce nu se extinde treaba aceasta? Când? Suntem în mai şi nu vedem nimic pentru anul şcolar 2016-2017. Formarea profesională este un capitol extrem de important. Aceste companii nu-şi permit acum să investească şi în şcoli profesionale“, a subliniat Constantin Stroe. Spre exemplu, în Sebeş şomajul se apropie de zero, iar companiile sunt nevoite să aducă angajaţi inclusiv din judeţele apropriate, lucru ce presupune costuri suplimentare cu logistica.
La începutul lunii aprilie Costin Borc declara în cadrul deschiderii noii fabrici de cutii de viteze a Daimler de la Sebeş faptul că „investiţiile străine reprezintă o prioritate pentru Guvernul României şi implicit pentru mandatul meu ca ministru al economiei. La rândul ei, România este o soluţie pentru investitori“. Pentru Daimler însă soluţia a fost Polonia.
Pe de altă parte, la fel ca în 2014 când a fost demarat proiectul de 300 mil. euro, nu exista o autostradă fără întreruperi între Sebeş şi Sibiu, iar promisiunea guvernului de atunci, condus de Victor Ponta, de a avea o autostradă până la Nădlac nu s-a concretizat.
Polonezii se lăudau deja de săptămâna trecută cu faptul că Mercedes-Benz va investi într-o uzină, potrivit publicaţiei Rzeczpospolita, nemţii fiind interesaţi să construiască noua fabrică în oraşul Jawor, din Silezia Inferioară, Polonia.
În Ungaria, la Kecskemet, nemţii au anunţat un plan suplimentar pentru a extinde uzina de vehicule în urma unei investiţii de 600 mil. euro. România a pierdut în 2008 investiţia în favoarea Ungariei la acea vreme, din cauza lipsei unui plan concret pentru a dezvolta infrastructura rutieră şi de a construi autostrăzi, dar şi de specula imobiliară cu terenuri, potrivit presei de la acea vreme. Pe de altă parte, acum Mercedes-Benz produce în Ungaria 180.000 de maşini anual şi vrea să ajungă la 300.000. Valoarea maşinilor produse acolo fiind de peste 9 mld. euro, dublu comparativ cu Dacia.
Markus Schaefer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars şi supply chain manager declara la începutul lunii aprilie, în cadrul evenimentului de inauguare a investiţiei de 300 mil. euro în extinderea fabricii de transmisii că la Sebeş vor fi dezvoltate noi proiecte ce ţin de trenul de rulare, ceea ce poate însemna atât componente, cât şi motoare.
În condiţiile în care doar cu transmisiile automate cu cinci şi şapte trepte, Star Transmission a ajuns în top 10 exportatori ai României anul trecut, pe poziţia a zecea, cu noua cutie cu nouă trepte, care în viitor se va regăsi pe cel puţin 80% din maşinile produse dar şi cu motoare, Daimler ar putea ajunge chiar cel mai mare exportator, depăşind Automobile Dacia, care trimite la export maşini, cutii de viteze şi motoare în valoare de peste 4,5 miliarde de euro anual.
Potrivit lui Falk Pruscha, director general Star Transmission şi Star Assembly, compania locală a Daimler poate trece în acest an de pragul de un miliard de euro, în condiţiile în care de la un singur schimb în prezent, până la finalul anului noua cutie 9G-Tronic va fi produsă în trei schimburi.