În primele nouă luni din 2018, piaţa maşinilor noi a atins cel mai bun nivel din ultimii zece ani, crescând cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Piaţa maşinilor noi a ajuns la peste 106.000 de vehicule în primele trei trimestre din 2018. În iulie au fost înscrise în circulaţie peste 15.000 de maşini, în august, aproape dublu, iar în septembrie de zece ori mai puţine decât în august, ca urmare a introducerii de la 1 septembrie a noilor norme de consum WLTP.
Numărul înmatriculărilor de maşini second-hand din import a fost în primele nouă luni ale anului de peste trei ori mai mare decât cel al maşinilor noi, însă în scădere faţă de anul trecut scăderea (-8%), având o medie lunară între 35.000 şi 38.000 de maşini.
Pentru finalul acestui an se anunţă surprize pe piaţa maşinilor noi, având posibilitatea să crească cu 120-125.000 de unităţi, în timp ce piaţa maşinilor second-hand din import trece de suma de 400.000 de unităţi.
sursă: digi24.ro