„Utilitarele anului 2009”-Citroen Nemo şi Peugeot Bipper

Autor: Victor Gavril 24 sept. 2008 Știri auto

Peugeot Bipper-În deschiderea Salonului Auto de la Hanovra un juriu specializat a acordat titlul pentru anul 2009 celei mai mici utilitare din gama Citroen. Peugeot Bipper şi Citroen Nemo, două utilitare construite pe aceeaşi platformă, au obţinut înalta distincţie într-o competiţie în care au lăsat în urma lor, pe locul secund, un alt Citroen, Berlingo.

Citroen a investit foarte mult în ultima perioadă în dezvoltarea gamei sale de utilitare, anul acesta unul din cinci Citroen vândute fiind un vehicul utilitar. Geamănul lui Citroen Nemo, Peugeot Bipper, este produs în Turcia în cadrul unui parteneriat dintre PSA Peugeot Citroen şi grupul Fiat.

Unul din factorii decizionali în acordarea premiului l-a reprezentat şi eficienţa utilitarului Citroen: consum 4.4 l/100 km şi emisii de 116 g CO2/km. Distincţia "Utilitarul Internaţional al Anului" este oferită din anul 1992 de către un juriu format din jurnalişti din 20 de ţări europene.

VEZI TOATE ANUNŢURILE CITROEN


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide