Unul dintre cei mai sexy bărbați în viață, Leonardo DiCaprio, conduce Fiat 500e

Publicat: 05 03. 2020, 16:34
Actualizat: 02 10. 2020, 17:04

Unul dintre cei mai sexy bărbați în viață, Leonardo DiCaprio, conduce Fiat 500e. Este mașina dezvăluită de constructorul italian online, după amânarea Salonului Auto de la Geneva din cauza pandemiei de coronavirus.

GALERIE FOTO

Activist de mediu și implicat în numeroase proiecte caritabile, Leonardo DiCaprio nu a stat pe gânduri când Fiat i-a propus să devină imaginea unui model cu emisii zero.

Câștigătorul premiului Oscar pentru “Cel mai bun actor” după rolul său din “The Revenant”, actorul american apare în două clipuri promoționale “All-In” și “Reincarnation”. Primul promovează ediția de lansare a noului Fiat 500e. Aceasta poartă denumirea “La Prima”, iar cel din urmă aduce în prim plan istoria brand-ului Fiat începând cu 1957.

Trei ediții unice, Armani, Bvlgari și Kartell, vor fi vândute la licitație, iar încasările vor ajunge la una dintre organizațiile actorului american, care se ocupă de probleme de mediu.

Noul Fiat 500 s-a făcut (mai) mare

Noul Fiat 500 a crescut în dimensiuni. Este cu 6 centimetri mai lung, cu 6 centimetri mai lat și cu 4 centimetri mai înalt decât generația pe care o înlocuiește. Acesta primește un motor electric, care dezvoltă 116 cai putere. O baterie litiu-ion cu o capacitate de 42 kWh îi asigură o autonomie de până la 320 de kilometri în ciclul WLTP.

Mașina de oraș vine cu funcții de rulare autonomă Nivelul 2, cruise control adaptiv, asistență la menținerea benzii de circulație. La bord, se regăsește un ecran tactil de 10,25 inci, care redă un sistem multimedia actualizat UConnect 5.

VIDEO: