Una din zece mașini înmatriculate în Europa este o electrică

Autor: Ionuț Vîlciu 03 sept. 2022 Știri auto

În Europa, 1 din 10 mașini înmatriculate în luna iulie a fost electrică. Cu toate acestea, numărul de mașini noi înmatriculate a continuat să scadă.

Conform unui studiu derulat de Jato pe 26 de piețe europene, înmatriculările de vehicule noi au continuat să scadă în iulie. Cu toate acestea, scăderea a fost semnificativ mai mică decât cea observată în martie, aprilie, mai și iunie. Au fost înmatriculate 866.038 de mașini, în scădere cu 10% față de cele 966.453 unități înregistrate în aceeași lună a anului trecut.

Înregistrările din iulie au fost la un nivel similar cu cele observate între ianuarie și iulie 2020, când pandemia a lovit piață.

Felipe Munoz, analist global la JATO Dynamics, a comentat: „Impactul penuriei de cip și al lipsei actuale de încredere a consumatorilor se dovedește a fi la fel de dăunător pentru piață ca și apariția Covid-19”.

Hibridele plug-in pierd din popularitate

În timp ce modelele electrificate continuă să câștige tracțiune, creșterea a încetinit în comparație cu lunile precedente. În iulie, aceste vehicule au însumat 157.614 de unități. Astfel, a fost înregistrată o scădere cu 2% din cauza scăderii cererii de vehicule hibride plug-in. Potrivit datelor JATO Dynamics, PHEV-urile au înregistrat o scădere de 22% în luna iulie.

„PHEV-urile își pierd din beneficiile oferite de state și acest lucru le afectează deja poziția pe piață. În timp ce guvernele încearcă să orienteze industria către vehicule pur electrice, hibrizii au încă un rol important de jucat dacă dorim să asistăm la adoptarea pe scară largă a vehiculelor cu emisii scăzute în toată Europa”, spune Munoz.

Clienții vor mașini electrice

În schimb, înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 20%, la 90.139 de unități în iulie. Acest fapt se datorează datorită creșterii ofertelor producătorilor. În Germania, cea mai mare piață pentru astfel de vehicule, cererea a crescut cu 13%. În Franța, a doua cea mai mare piață, cererea a crescut cu 69%.

Segmentul a fost condus de Grupul Volkswagen, care a reprezentat aproape 29% din totalul înmatriculărilor. Concernul german a înregistrat o creștere de 17%. Totuși, aceasta este considerabil mai mică decât câștigurile înregistrate de cel de-al doilea cel mai mare jucător al segmentului, Stellantis (+41%). Grupul Renault, cu o creștere de 66%, se află pe poziția a treia.

„Producătorul german se luptă să-și livreze mașinile electrice. În timp ce ID.4 pare să rămână pe poziții, ID.3 nu reușește să ofere aceleași rezultate”, a mai spus Munoz.

Sursa: Jato 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Jato


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide