Un Tesla Model S a parcurs 1.420 km cu o baterie dezvoltată de un start-up american (cu video)

Autor: Mihai Morcovescu 09 ian. 2022 Știri auto

Un start-up american a dezvoltat o baterie pentru vehicule electrice care poate oferi o autonomie de cel puțin 1.200 km cu o singură încărcare. Compania Our Next Energy (ONE) a testat prototipul unui acumulator cu o capacitate de 203,7 kWh, denumit Gemini, pe un automobil Tesla Model S special modificat.

Prin acest experiment, cei de la ONE au vrut să demonstreze că un vehicul cu zero emisii poate acum stoca suficient de multă energie pentru a satisface nevoile de autonomie ale tuturor consumatorilor.

Bateria ONE Gemini dublează energia disponibilă la bord

Experimentul ONE a fost realizat în cursul lunii decembrie. Mașina a reușit să parcurgă nu mai puțin de 882 de mile, adică 1.420 de kilometri, la o viteză medie de 88 km/h. Această valoare incredibilă pentru autonomia unui vehicul electric a fost verificată de o terță parte folosind un dinamometru de șasiu.

Potrivit informațiilor furnizate de ONE, bateria Gemini elimină autonomia unei mașini ca barieră în calea adoptării vehiculelor electrice. Acest lucru este posibil prin dublarea energiei disponibile la bord în același spațiu. Chiar dacă stochează mai multă energie, acumulatorul dezvoltat de ONE nu necesită mai mult spațiu în automobil.

„Ne concentrăm eforturile pe evoluția acestei baterii, care va permite călătorii pe distanțe lungi cu o singură încărcare. În același timp, vom îmbunătăți costurile și siguranța folosind materiale durabile”, a declarat Mujeeb Ijaz, fondatorul ONE.

Reprezentanții companiei cu sediul în Detroit (Michigan) nu au oferit detalii cu privire la tehnologia folosită pentru dezvoltarea bateriei. Americanii au anunțat în schimb că acumulatorul Gemini ar urma să intre în producția de serie în anul 2023.

Sursa: ONE


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ONE


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide