Un șofer de BMW a rămas fără mașină în Mamaia. Numărul de înmatriculare i-a adus o altă amendă – VIDEO

Autor: Marius Vișan 11 aug. 2021 Știri auto
Un șofer de BMW a rămas fără mașină în Mamaia. Numărul de înmatriculare i-a adus o altă amendă – VIDEO

Șoferul unui BMW a rămas fără maşină în Mamaia. Asta după ce poliţiştii din staţiune i-au ridicat autovehicului din cauza locului în care îl parcase. Totodată, proprietarul a fost amendat şi din cauza numărului de înmatriculare obscen.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani a primit o amendă în valoare de 435 de lei marţi, 10 august, din partea poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Constanţa.

Un șofer de BMW a rămas fără maşină în Mamaia

Acestuia i-a fost reţinut şi certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare din cauza cuvântului pe care îl reprezenta.

Momentele în care maşina a fost ridicată de oamenii legii pentru că bloca o cale de acces în staţiune au fost surpinse de martori care au filmat scenele şi le-au postat pe social media, informează Adevărul.ro.

VIDEO

Sursă video: ZIUA de Constanta / YouTube

Un caz similar s-a petrecut în luna mai, în Suceava

Un șofer din Suceava a reușit să atragă atenția la sfârșitul lunii mai 2021 cu numărul de înmatriculare controversat. Cu toate acestea, el a fost sancționat pentru alte abateri făcute în trafic.

El a fost prins de polițiștii rutieri pentru că a depășit limita de viteză și a refuzat să prezinte actele la control. Pentru aceste fapte el s-a ales cu permisul de conducere suspendat și a încasat amenzi de câteva mii de lei.

Totul a plecat de la faptul că autovehiculul marca Mercedes, înmatriculat în Germania cu numărul DAU MU3, a fost oprit pe DJ 209C, la Vornicenii Mici, pentru că depășise limita de viteză în localitate. Mai exact, șoferul circula cu 103 km/h, într-o zonă unde limita de viteză era de 50 km/h.

Pentru toate abaterile constatat atunci bărbatul a primit amenzi totale în valoare de 6.175 de lei și i s-a suspendat dreptul de conducere pentru 90 zile.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ZIUA de Constanta


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide