Șoferul unui Mustang închiriat a încurcat pedalele și s-a oprit într-un Rolls-Royce Dawn – GALERIE FOTO

Publicat: 22 04. 2020, 10:41
Actualizat: 22 04. 2020, 10:44

În mod evident, reputația șoferilor de Ford Mustang nu este una foarte bună (cel puțin în SUA), iar povestea care urmează nu face nimic pentru a îmbunătăți această reputație. Dimpotrivă, servește doar la întărirea stereotipului potrivit căruia mulți șoferi de Mustang nu merită să conducă această mașină.

S-a întâmplat în Scottsdale, Arizona (SUA). Un șofer a închiriat un Ford Mustang GT Convertible și a făcut o greșeală care îl va costa foarte scump. El a apăsat pedala de accelerație în locul frânei și a lovit un Rolls-Royce Dawn. Totul s-a întâmplat în curtea unei firme care vindea mașini de lux.

„Un bărbat aflat într-un Mustang închiriat a apăsat pedala de accelerație în loc de frână, a pierdut controlul mașinii și a lovit un Rolls-Royce”, a scris firma de vânzări într-o postare pe Facebook. „Este surprins cineva că a fost un Mustang?”, a adăugat aceasta în descrierea textului.

Probabil că nu, dar veți fi surprinși să vedeți în ce hal arată Mustangul comparativ cu mașina în care s-a oprit. Bara de protecție a autoturismului a fost distrusă complet și desprinsă din vehicul, capota și aripa față dreapta sunt și ele afectate, iar farul nu pare să fie nici el într-o formă bună.

Modelul britanic, în schimb, pare să fi absorbit mult mai bine forța loviturii. Ușa șoferului și aripa au fost afectate, iar bara de protecție frontală a fost ușor zgâriată.

Deși nu pare la fel de afectat ca Mustangul, putem fi siguri că Rolls-Royceul va avea costuri de reparație mai mari.

Galerie foto

https://detgse56f.tk/stiri-auto/volkswagen-lanseza-ceva-mai-bun-decat-un-suv-destinat-iubitorilor-de-masini-premium-galerie-foto-18677026