Un scenariu utopic a devenit realitate: aproape nimeni nu mai folosește petrolul
Un scenariu pe care îl credeam utopic cu numai câteva luni în urmă a devenit realitate: aproape nimeni nu mai folosește petrolul. Spațiile de stocare la nivel mondial sunt în acest moment aproape pline, iar producția nu este departe de punctul în care va trebui oprită complet. În aceste condiții este de așteptat ca prețul petrolului să se prăbușească la un minim istoric de 10 dolari barilul. Nici prețurile carburnaților nu vor staționa, astfel că așteptăm o ieftinire accelerată a benzinei.
Spaţiile de depozitare de petrol de la nivel mondial sunt pline în proporţie de 75% după ce Arabia Saudită a crescut producţia, dar şi cererea a scăzut simţitor pe fondul restricţiilor impuse pentru oprirea pandemiei de COVID-19.
Nivelurile de stocare a petrolului în instalaţiile de depozitare din toată lumea a ajuns la aproximativ trei sferturi, după închiderea în ianuarie a principalelor rafinării din zonele industriale ale Chinei, ca urmare a izbucnirii focarului de COVID-19.
Experţii preconizează, însă, că industria petrolieră va continua să umple stocul cu petrol brut în săptămânile şi lunile următoare, deoarece pandemia va continua să determine o scădere a cererii de resurse naturale la nivel mondial.
Canada este la câteva zile distanţă de momentul în care va rămâne fără spaţiu de depozitare a petrolului de producţie internă, potrivit analiştilor de la compania de consultanţa energetică Rystad Energy, citaţi de The Guardian. Restul lumii va ajunge în aceeaşi situaţie în maxim câteva luni.
O soluţie pentru această problemă ar putea fi depozitarea pe vasele petroliere aflate în largul mărilor şi oceanelor, dar pentru ca acest lucru să fie profitabil, ar trebui ca preţul petrolului să scadă în continuare.
Preţul global al petrolului a atins săptămâna trecută valoarea de 25 de dolari pe baril, faţă de 65 de dolari cât era la începutul anului. Experţii spun că în acest an s-ar putea ajunge la 10 dolari pe baril, un preţ apropiat de cel din 1998, când a fost atins cel mai scăzut nivel din istorie.
Analiştii de la Rystad estimează că lumea are aproximativ 7,2 miliarde de barili de petrol brut în depozitare, dintre care 1,3 miliarde la bordul petrolierelor aflate pe mare.
În aceste condiții, este de aștept ca prețurile combustibililor să scadă pronunțat în perioada următoare, inclusiv în România. Deja presiunea se resimte: cu numai trei zile în urmă (pe 23 martie) prețul unui litru de benzină costa în stațiile Petrom din București 4,64 lei. Pe 26 martie, prețul benzinei standard scăzuse la 4,57 lei litrul, iar de aici nu poate merge decât în jos. Cât de jos? Vom vedea în săptămânile următoare.