Un polițist și-a amendat fosta soție. Femeia a fost trasă pe dreapta de cel de care divorțase în urmă cu aproape doi ani, pentru că mașina ar fi avut folie neomologată pe geamuri. Surprinzător, mașina este cumpărată chiar de polițist.
Femeia povestește furioasă că mașina de poliție i-a blocat calea, forțând-o să frâneze. Luminița Negurici spune că fostul soț, agentul Negurici Dumitru Narcis, i-a cerut actele personale și cele ale mașinii, precum și dovada că folia de pe portierele din spate este omologată. „De asemenea, mi-a cerut să îi prezint cele două triunghiuri reflectorizante, trusa medicală și extinctorul.”
Șoferița a declarat pentru zch.ro că a intrat „într-o stare de șoc” și că nu a reușit să găsească în mașina tot ce i-au cerut agenții de poliție. Cel aflat în mașină, în dreapta sa, a filmat totul.
Agentul Narcis Negurici i-a aplicat fostei soții o amendă de 1900 de lei, deși aceasta a refuzat să semneze procesul verbal. „Și mi-a rupt certificatul de înmatriculare – povestește fosta doamnă Negurici – eliberându-mi o dovadă de circulație pe drumurile publice pentru 15 zile, motivând faptul că nu dețin folie omologată pe geamurile din față.”
Șoferița a refuzat să semneze procesul verbal și îl acuză pe fostul soț de abuz în serviciu. Aceasta povestește că polițistul o urmărește constant, o jignește și o agresează fizic. Cei doi au divorțat în ianuarie 2018, iar la ora actuală, există deschis un proces în instanță pentru stabilirea domiciliului copilului minor al celor doi.
Tot ea spune că fostul soț ciruclă cu două autoturisme înmatriculate pe numele său, un Ford și un Mercedes-Benz, fără a avea o poliță RCA valabilă și că polițistul conduce regulat sub influența băuturilor alcoolice.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=124&v=kOqp6GhCMpA&feature=emb_logo