Un Ferrari Monza SP1 cu doar 25 de kilometri la bord va fi scos la licitație în mai 2023

Autor: Bogdan Bârliga 19 apr. 2023 Știri auto

În anul 2018 producătorul italian a prezentat două modele de excepție din seria Icona: este vorba despre Ferrari Monza SP1 și Ferrari Monza SP2. Cele două supercar-uri echipate cu motorizări V12 reprezintă un mix între tehnologiile avansate și design-ul retro specificat modelelor Ferrari din anii 1950.

Pentru că fac parte dintr-o serie specială cele două modele au fost produse într-un număr redus de unități și au fost vândute înainte de a fi lansate oficial. Pe lângă acest aspect doar anumiți clienți au putut să cumpere un astfel de supercar.

Cine și-a dorit un Ferrari Monza SP1 are acum ocazia unică să cumpere un exemplar în cadrul unei licitații organizate de RM Sotheby’s în luna mai.

Ocazie rară: un Ferrari Monza SP1 a fost scos la licitație

Ferrari Monza SP1 a preluat platforma de la 812 Superfast, dar motorul V12 de 6,5 litri oferă ceva mai mulți cai putere. Acest propulsor utilizat pe Monza SP1 livrează 810 CP (800 CP pe Ferrari 812 Superfast) la 8.500 rpm și un cuplu maxim de 719 Nm la 7.000 rpm. Resursele de putere sunt gestionate prin intermediul unei cutii automate și unitatea V12 poate să ajungă până la un maxim de 8.900 rpm.

Cu acest motor natural aspirat Ferrari Monza SP1 poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 2,9 secunde, de la 0 la 200 km/h în 7,9 secunde și poate rula cu o viteză maximă de 300 km/h. Modelul cu un singur loc poate frâna de la 100 km/h la 0 în 32 de metri.

Au fost fabricate doar 499 de unități Ferrari Monza SP1 și SP2, iar acum unul dintre aceste exemplare a fost scos la licitație fără un preț minim. Modelul cu numărul de șasiu 250235 a fost fabricat în anul 2019 și în 2020 a primit certificarea Ferrari Classiche. Exemplarul Ferrari Monza SP1 scos la licitație este vopsit cu nuanța Extracampionario din paleta Rosso Fuoco, iar aripa spate și alte elemente sunt în nuanța Giallo Modena. La interior șoferul are la dispoziție un scaun de curse GT2 Monocoque cu dimensiunea „Large” și o ambianță cu piele Cuoio. Jantele forjate cu dimensiunea de 20 de inchi expun etrierele de frână în culoarea Giallo Modena.

Și omul de afaceri Ion Țiriac a încercat să cumpere un Ferrari Monza SP1 la momentul lansării, dar așa cum declara a fost nevoit să se mulțumească cu un exemplar Ferrari Monza SP2 ce poate fi văzut în cadrul Țiriac Collection. Modelul Ferrari Monza SP1 oferit pe 20 mai la licitația organizată de RM Sotheby’s este la fel cum a ieșit pe poarta fabricii și are doar 25 de kilometri la bord. Deși nu are un preț minim se estimează un preț de achiziție ce poate depăși ușor câteva milioane de euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: RM Sotheby's


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide