Un englez a cumpărat Kia Cee’d folosită de emisiunea britanică Top Gear. Cum arată acum și cât a plătit pe mașina condusă de vedete precum Tom Cruise?
Probabil că foarte mulți dintre noi s-au uitat măcar o dată la un episod din vechiul Top Gear, cel prezentat de Jeremy Clarkson, Richard Hammond, și James May. Ei bine, dacă ați avut ocazia să o faceți, știți că invitau diverse vedete, actori sau chiar piloți, acești invitați fiind supuși și unui tur pe circuit. Acest segment se numea „Star in a Reasonably Priced Car”. De-a lungul anilor, au fost folosite patru vehicule accesibile: Suzuki Liana, Chevrolet Lacetti, Kia Cee’d și Vauxhall/Opel Astra. Printre cei care au condus acest exemplar se numără Tom Cruise, Cameron Diaz sau Matt LeBlanc.
Între 2010 și 2013, emisiunea televizată a folosit trei exemplare de Kia Cee’d pentru turele de circuit pe care le efectuau invitații. Dintre cele trei mașini, doar una mai circulă pe drumurile publice în zilele noastre. Este singurul exemplar echipat transmisie automată, deoarece celelalte două au fost manuale. Cu excepția cuștii de protecție și a scaunelor tip scoică de la Corbeau cu centuri de curse, mașina este nemodificată comparativ cu un Cee’d.
Conform Motor1, actualul proprietar al mașinii spune că BBC nu a cumpărat de fapt mașinile, deoarece acestea au fost împrumutate de Kia cu condiția să păstreze interiorul cât mai aproape de original. Acest lucru nu este deloc surprinzător, deoarece această iterație a lui Cee’d era în vânzare la momentul difuzării emisiunii, așa că marca sud-coreeană a vrut să-i facă reclamă într-o formă cât mai apropiată de cea cu care venea din fabrică.
Pe parcursul carierei sale la Top Gear, această Kia a parcurs aproape 2.900 de kilometri, iar proprietarul actual a cumpărat-o când avea circa 19.300 de kilometri. El a achiziționat mașina de pe eBay în noiembrie 2021 pentru suma de 6.200 de lire sterline (7000 de euro) și de atunci a condus-o pentru încă aproximativ 9.600 de kilometri.
La interior, mașina a fost semnată de Ben Collins aka „The Stig”, dar și de pilotul de curs și fost prezentator al emisiunii Top Gear, Tiff Needell.
VIDEO