Un camion a fost cuprins de flăcări pe Autostrada A1, în apropiere de Simeria. S-a întâmplat pe direcţia de mers Orăştie – Deva. Incendiul a fost anunţat marţi dimineaţă, 29 iunie, în jurul orei 6:30.
„Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Orăştie au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Intervenţia a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile, autocamionul transportând produse alimentare şi băuturi alcoolice”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Inițial, autotrenul a acroşat parapetul median şi apoi ca căzut într-o parte pe banda de urgență. Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale. În zona accidentului s-a format coloană de autovehicule de aproximativ doi kilometri. Circulația a fost reluată în jurul orei 08:10.
În luna martie 2021, un alt camion a luat foc pe autostrada A3. Cabina șoferului a ars ca o torță, iar fumul gros se vedea din depărtare. Incendiul a avut loc pe sensul dintre localitățile Iernut și Ungheni din județul Mureș.
„A3 Km: 7 +000 ST. În jurul orei 10,00 pe sensul Iernut (Mureș) – Ungheni (Mureș), un autotren a luat foc și se află pe banda de urgență. Calea 2 este restricționată pentru intervenție, informau la acel moment reprezentanții DRDP Brașov.
De cele mai multe ori cauzele incendiilor care apar la autoturisme sunt legate de un scurt circuit la instalația electrică.