Un BMW a luat foc după ce s-a ciocnit cu un taxi – VIDEO

Autor: ProMotor 29 iun. 2021 Știri auto

Un BMW a luat foc pe străzile Iaşului, în urma unui accident cu un taxi. Cele două maşini au intrat în coliziune pe Sos. Moara de Foc din orașul Iaşi, iar imediat după imact autoturismul marca BMW a luat foc.

„Incendiu la un autoturism în urma unui accident rutier produs între două autoturisme. Nu s-au înregistrat victime. Arde un autoturism la compartimentul motor, în municipiul Iaşi, şoseaua Moara de Foc. Se intervine cu două autospeciale de intervenţie şi stingere, Echipaj de Prim Ajutor cu 11 pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi”, au transmis autorităţile la scurt timp după declanșarea incidentului.

Din primele informaţii, se pare că nu sunt victime în urma accidentului şi nici nu se cunoaşte cauza exactă a producerii acestuia.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului fac verificări, pentru a stabili circumstanţele în care cele două autoturisme au fost implicate în accident.

VIDEO

Un BMW Seria 3 a luat foc pe o străduță din București în urmă cu câteva zile

Incidentul a avut loc pe strada Cărăbușului din cartierul Militari. Mașina, un BMW Seria 5 F30, a luat foc în mers, dar șoferul și pasagerul au reușit să iasă la timp și au apelat numărul de urgență. În imaginile publicate pe grupul de Facebook Info Trafic București și Ilfov, se poate observa cum mai multe persoane privesc fără reacție flăcările și fumul.

Un locatar care uda grădina blocului a îndreptat jetul de apă spre mașina incendiată, încercând să salveze ce mai rămăsese din autoturism. Poliția sosită la fața locului a încercat să-i țină pe curioși la distanță. Pompierii au stins rapid incendiul. Nu s-au înregistrat victime. „Nu mai au ce să-i facă, e daună totală!”, au spus martorii. Vehiculul a ars în totalitate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Captură foto - BZI Iasi



Comentarii
Inchide