Un bărbat a primit cinci luni de închisoare pentru că a zgâriat un BMW
Un ieşean de 74 de ani a primit cinci luni de închisoare cu amânarea pedepsei după ce a fost găsit vinovat de distrugere.
Enervat că toţi îşi parchează maşina în faţa garajului său, el a răbufnit şi a zgâriat un bolid care-i bloca accesul în curte. Motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.
Sentinţa în cazul său a rămas definitivă, așa ca ieşeanul este obligat să achite daune materiale de aproape 6.000 de lei unei firme.
Fapta a avut loc în iulie 2017, când bătrânul a avariat un BMW parcat în drepul uşii propriului garaj. Judecătorii au menţionat că ieşeanul este proprietarului unui garaj, iar mai mulţi șoferi au parcat mașinile în faţa uşii, blocând calea de acces.
Când a mers la garajul său, a găsit un BMW care îi bloca o treime din calea de acces.
„Pe fondul consumului de alcool şi enervat de această situaţie, cu o cheie pe care o avea asupra sa, inculpatul a zgâriat aripa dreapta spate şi ambele portiere de pe partea dreaptă ale autoturismului mai sus menţionat“, au precizat judecătorii, care au mai arătat şi că bărbatul a lovit hayonul maşinii cu uşa garajului.
Un martor a asistat la scenă și a anunţat femeia care conducea maşina. Bărbatul a recunoscut că a zgâriat maşina, însă a lăsat de înţeles că uşa garajul ar fi avariat vehiculul din cauza vântului.
Judecătorii au motivat de ce au stabilit doar o pedeapsă cu amânare: „Nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se deci la primul conflict cu legea penală, are vârsta de 74 ani şi este o persoană integrată în societate, fiind căsătorit, actualmente pensionar, cunoscut în cadrul comunităţii drept o persoană responsabilă, neimplicată în săvârşirea de fapte antisociale, aşa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosarul cauzei.“
Sursă: ziaruldeiasi.ro