Un băiat de 15 ani primeşte cadou un Pagani Huayra
Amintindu-ne că cel mai tânăr pilot de Formula 1 nici nu va avea permis când va debuta, poate că am exagera un pic cu întrebarea „Ce este în neregulă cu lumea asta?!” şi poate că nu ar trebui să ne mirăm că un puşti din oraşul taiwanez Kaohsiung primeşte în dar, la aniversarea de 15 ani, un Pagani Huayra.
Dacă nu ştii foarte bine ce înseamnă Pagani Huayra, îţi facem noi un scurt rezumat: V12 de 6,0 litri, 730 de cai-putere, 1.000 de Newtoni-metru, 1.350 kg, 0-100 km/h în 3,2 secunde, 372 km/h. Da, este un hypercar. De fapt, este chiar hypercarul anului 2012, după TopGear.
În Taiwan, vârsta minimă la care poţi să conduci legal un autovehicul este de 18 ani, aşa că băiatul nu va putea decât să-şi facă nişte selfie-uri cu maşina (ar fi ciudat să n-o facă), după care hypercarul va fi trimis înapoi în Italia, unde va fi ţinut până când proprietarul va atinge vârsta majoratului. În excursia sa, Huayra va trece pe la cei de la Innotech Performance Exhaust, unde îi va fi montată o evacuare mai puternică. Da, adică mai zgomotoasă.
Înainte să devii invidios pe modul în care se cheltuie bani în alte colţuri ale lumii, gândeşte-te cum te-ai simţi dacă ai avea 15 ani şi o super maşină pe care n-ai avea voie s-o conduci decât peste trei ani. Pentru noi ar fi cei mai agonizanţi trei ani din viaţă. Tinere taiwanez, te felicităm pentru vârsta frumoasă şi, totodată, te compătimim.
Sursa: Innotech Performance Exhaust via WorldCarFans