Un avocat din Iași care a omorât doi tineri cu mașina, eliberat condiționat. Cât a stat după gratii

Publicat: 12 12. 2019, 17:06

Un avocat din Iași care a omorât doi tineri cu mașina în 2017 a fost eliberat condiționat după ce a executat mai puțin de jumătate din pedeapsă. Avocatul ieşean s-a urcat beat la volan şi a condus cu 150 de kilometri la oră, omorând doi oameni.

Magistraţii Judecătoriei Vaslui au admis cererea Comisiei de Liberări Condiţionate din cadrul Penitenciarului Vaslui, astfel că, după 2 ani şi 9 luni de închisoare, avocatul care a provocat un accident la Iaşi în care au murit două persoane a fost eliberat condiţionat.

Victor Ion Axinte a părăsit Penitenciarul Vaslui miercuri.

Pe 22 martie 2017, avocatul s-a urcat la volanul maşinii sale după ce a consumat băuturi alcoolice la un restaurant din Iaşi.Câteva minute mai târziu, acesta a intrat cu viteză într-o intersecţie din zona Granit şi a provocat un accident în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Accidentul a fost surpins de imaginile de camerele de supraveghere. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în momentul impactului Victor Ion Axinte avea o viteză de 155 de kilometri la oră.

https://youtu.be/GSrCt8qyR7A

În momentul prelevării probelor de sânge avocatul avea o alcoolemie de 2,05 la mie în sânge. Câteva luni mai târziu, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis condamnarea definitivă a avocatului la 5 ani şi 8 luni de închisoare.