Din nou o tragedie în România. Accident oribil pe o șosea din Timiș
Ziua și tragedia pe șoselele din România. Trei persoane au fost ucise și alte patru au fost rănite într-un accident în care au fost implicate patru autoturisme și un camion pe o șosea din județul Timiș.
Incidentul a avut loc pe DJ 592, în localitatea Albina din județul Timiș, marți, în jurul orei 13:15. În urma coliziunii, două mașini au fost proiectate în afara carosabilului.
La locul accidentului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului I Pompieri Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă. O autospecială de descarcerare, trei echipaje SMURD, trei ambulanțe SAJ și o autospecială pentru transport victime multiple.
Șoferul unui camion a provocat acest accident în județul Timiș
Din primele cercetări rezultă că un autoturism, care rula în direcția Buziaș, a oprit pentru a se asigura înainte de a efectua virajul la stânga, către localitatea Albina. Din spatele său, a venit în viteză camionul. Șoferul, un bărbat în vârstă de 54 de ani, ar fi frânat brusc, dar nu a putut opri. Astfel, camionul a ajuns de-a curmezișul drumului, lovind violent mașinile care circulau regulamentar pe celălalt sens. Două mașini au ajuns pe câmp. Trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste de 39, 53 și 74 de ani, toți din Timișoara, aflați la bordul acestor vehicule, au suferit răni incompatibile cu viața.
Alte patru persoane au fost rănite, iar două dintre ele sunt în stare gravă, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Banat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta va stabili condițiile în care s-a produs accidentul.
Accident grav și pe DN1
Două persoane au murit astăzi pe DN1 în județul Brașov. Două autoturisme s-au ciocnit frontal pe raza comunei Beclean, între Brașov și Sibiu (vezi GALERIA FOTO).
Alte trei persoane rănite, conștiente și cooperante, au ajuns la spitalul Făgăraș. O a patra persoană rănită a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital.