În decembrie 2017, lungimea autostrăzilor din România a atins 763 km, cu 16 mai mulţi comparativ cu anul precedent (747 de km), transmite Institutul Naţional de Statistică.
„ 31,5% (6.200 de km) sunt drumuri europene, aproape 5% (760 km) autostrădă. 1,6% (~300 kilometri) sunt drumuri cu trei benzi, apoi 10% (1.825 km), cu 4 benzi şi 0,1% (22 km), cu 6 benzi”, reiese din comunicat.
Cât despre starea drumurilor, 41,4% din drumurile modernizate şi 48,2% din drumurile cu îmbrăcăminte uşoară erau dpdv durată de serviciu, expirate.
Din punctul de vedere al acoperământului, avem 35.000 km (40,5%) de drum modernizat (92,1% cu îmbrăcăminte asfaltică de tip greu şi mijlociu), 21.100 km (24,5%) cu îmbrăcăminte uşoară şi 31.025 km (35%) pietruite şi efectiv de pământ.
Drumurile judeţene, aproape 40%, erau modernizate şi 41,3% din drumurile comunale erau pietruite.
În 31 decembrie, drumurile totalizau 87.000 km, din care 17.654 km (20,5%) naţionale, 35.150 km (40,8%) judeţene şi 33.300 km (38,7%), comunale.
INS spune că liniile de cale ferată însumau 10.775 km, din care 10.635 km linii cu ecartament normal, 5 km cu ecartament îngust şi 134 km cu ecartament larg.
Densitatea la 1.000 kmp a fost de 45,2‰. Densităţile cele mai mari au fost în regiunea Bucureşti‐Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud‐Est (48,9‰) şi regiunea Nord‐Vest (48,8‰).
La aceeaşi dată, lungimea liniilor de cale ferată electrificate era de 4.030 km, adică 37,4% din reţeaua de căi ferate.