Tot ce trebuie să știm despre programul Rabla 2023. Ce schimbări au loc anul acesta

Autor: Ionuț Vîlciu 03 mart. 2023 Știri auto

Programul Rabla a suferit câteva schimbări pentru 2023. Cu cât vor fi majorate primele de casare, dar și condiții trebuie să respecte mașinile electrice?

Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică ordinele prin care dorește să modifice programele Rabla, respectiv Rabla Clasic, Rabla Plus și programul Rabla Local, scrie avocatnet.ro.

Sunt modificări anunțate deja de ministrul Mediului, precum majorarea primelor de casare disponibile. De asemenea, este vorba și de unele puncte care sunt acum confirmate oficial de actele puse în dezbatere publică. Printre acestea se numără nivelul limită al prețului mașinilor incluse în Rabla Plus. În cazul programului Rabla Local, care încă așteaptă lansarea, va fi interzisă cumpărarea, timp de trei ani, a unei mașini cu un nivel de poluare mai mic de Euro 5.

Subvenții mai mari pentru Rabla 2023

O primă modificare importantă pentru programul Rabla Clasic este majorarea primei de casare, în cazul casării unui autovehicul uzat, de la 6.000 de lei (cât este valoarea actuală), la 7.000 de lei. În cazul casării a două vehicule, subvenția crește de la 9.000 la 10.000 de lei.
De asemenea, a fost redus nivelul de emisii acceptate pentru acordarea primei de casare. Se acceptă un maximum de 155 de grame de CO2/km.

Și programul Rabla Plus este supus unor schimbări, unele care vor viza prețul mașinii pe care oamenii vor să o achiziționeze. În altă ordine de idei, se dorește stabilirea unei valori maxime de 75.000 de euro cu TVA inclus pentru prețul de achiziționare a unui autovehicul electric.

Rabla Local este în curs de lansare

Chiar dacă nu a fost încă lansat, programul Rabla Local va putea contribui la împrospătarea parcului auto românesc, în special la cel din afara orașelor. Acesta prevede un stimulent de 3.000 de lei, care va fi acordat pentru casarea autoturismului vechi.

Înainte de lansarea programului, vor apărea următoarele schimbări în legătură cu Rabla Local:

  1. Modificarea procentului de finanțare acordat în cadrul programului (pentru a face programul mai atractiv pentru primării și astfel să participe cât mai multe): 80% de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și 20% de la primărie (transpus în lei, ținând cont că stimulentul e în valoare de 3.000 de lei – 2.400 lei de la AFM și 600 de lei de la primărie);
  2. Introducerea noțiunii de contribuție proprie a primăriilor, pentru a fi evidențiată suma acordată persoanelor fizice de către acestea;
  3. Detalierea etapelor programului, astfel încât acestea să fie mai clare pentru persoanele fizice;
  4. Angajamentul persoanei fizice conform căruia nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de trei ani de la primirea stimulentului pentru casare (regulile de acum vorbesc de mașini cu norma de poluare Euro 4);

Documentul mai stabilește și pragurile de finanțare în funcție de numărul de locuitori. Astfel, în cadrul unei sesiuni de înscriere, o primărie va putea obţine finanţare pentru cel mult:

  • 50 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie sub 5.000 de locuitori;
  • 100 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 5.001 şi 10.000 de locuitori;
  • 500 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 10.001 şi 50.000 de locuitori;
  • 1.000 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 50.001 şi 200.000 de locuitori;
  • 5.000 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie ≥ 200.001 de locuitori.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide