Într-un top al judeţelor cu cele mai multe maşini, revista BUSINESS Magazin arată că explozia pieţei auto bucureştene s-a petrecut în ultimii doi ani şi jumătate, când au fost înmatriculate mai mult de 400.000 de autoturisme. Sau, altfel spus, cel puţin un bucureştean din cinci şi-a cumpărat în ultimii doi ani şi jumătate o maşină.
Pornind de la datele furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, BUSINESS Magazin a încercat să vadă care au fost judeţele unde s-au vândut cele mai multe maşini şi, mai important, care au fost judeţele unde gradul de echipare (raportul dintre numărul de vehicule vândute şi populaţie) a crescut cel mai puternic în acest interval.
Bucureştiul şi judetul Ilfov conduc din acest punct de vedere cu 21 şi, respectiv, 8 maşini înmatriculate în ultimii doi ani şi jumătate la fiecare 100 de locuitori, cu mult peste media naţională, de 5,5 maşini înmatriculate. Dintr-un total de 14 milioane de autoturisme înmatriculate în România, 1 milion sunt înmatriculate în Bucureşti, scrie BUSINESS Magazin.
Analiştii au însă o explicaţie pentru diferenţa foarte mare între Bucureşti, Ilfov şi celelalte judeţe cu economii puternice, precum Timiş, Cluj sau Constanţa. "Multe societăţi de leasing au sediul central în Bucureşti, iar vehiculele unora dintre clienţii lor din ţară sunt înmatriculate prima dată în Capitală”, consideră Viorel Niculescu, fost şef al importatorului Ford în România. Cum leasingul a contribuit în ultimii ani cu cel puţin o treime la vânzările totale de autoturisme noi, era de aşteptat ca o parte dintre maşinile în leasing înmatriculate iniţial în Bucureşti, să se reînmatriculeze la sfîrşitul perioadei de leasing în judeţele de unde erau titularii contractelor. Statisticile DRPCIV indică judeţe precum Constanţa, Argeş sau Timiş printre cele aflate în topul reînmatriculărilor, pe lângă Bucureşti şi Ilfov.
Analiza BUSINESS Magazin mai arată şi că în zona de vest a ţării se vând mai bine maşinile second-hand, dar cu un grad mai mare de echipare, în timp ce sudul are o preferinţă mai accentuată pentru vehiculele noi. Din media pe ţară, de 5,5 maşini înmatriculate/100 locuitori, 3 reprezintă maşini noi, iar 2,5 maşini second-hand.
Harta detaliată a vânzărilor de autoturisme, în revista BUSINESS Magazin de miercuri 29 iulie.