Top 10 mașini furate, date în urmărire de Poliția Română în 2020

Autor: Elena Luchian 21 iul. 2020 Știri auto

Sute de mașini au fost furate din România anul acesta. Poliția Română le-a dat în urmărire, dar autoturismele au dispărut fără urmă. Top 10 cele mai interesante mașini furate.

GALERIE FOTO 

Audi A8

Proprietarul unui Audi A8 nu a început deloc bine anul. Limuzina de culoare gri, cu an de fabricație 2015, i-a fost furată chiar pe 1 ianuarie.

Mercedes-Benz Actros

De la Vaslui a dispărut, la sfârșitul lunii mai a acestui an, nu o mașină, ci un colos! Este vorba despre un camion Mercedes-Benz Actros de culoare galbenă, din 2013.

BMW M5

Doar un cunoscător putea să pună ochii pe o asemenea mașină cu potential de a fi înscrisă în curând ca automobil istoric. Este vorba despre un M5 albastru din anul 2000, după care suspină un proprietar din Galați.

Daewoo Matiz

Cel mai probabil, hoțul nu și-a dat seama ce face. Un Matiz a dispărut din Cluj în luna martie. Mașina ar putea fi folosită acum doar pentru Programul Rabla, dar fără acte, hoțului nu-i va fi prea ușor să obțină tichetul.

Mercedes-Benz GLC

Un Mercedes-Benz GLC în versiune 220 d a fost dat dispărut la Buzău. Mașina albă are tracțiune integrală. Anul fabricației nu este specificat, dar având în vedere că modelul a apărut pe piață în 2016, este vorba despre o mașină aproape nouă.

Porsche Cayenne

Un șofer din București speră ca Poliția Română să-i găsească și lui SUV-ul de lux care a intrat pe lista de mașini furate în 2020. Este vorba despre un Porsche Cayenne de culoare neagră.

Alfa Romeo Giulia

Este clar că altcineva decât cel care a dat banii pe mașină se distrează acum cu o Alfa Romeo Giulia. Mașina fabricată în 2017 a fost furată din județul Dolj în martie 2020.

Dacia Logan

Dacia Logan este unul dintre cele mai des întâlnite autoturisme pe lista de mașini furate. În februarie a dispărut un Logan alb cu an de fabricație 2017.

Nissan Qashqai

Un posesor de mașină nouă din București îi duce dorul SUV-ului său Qashqai, achiziționat în 2019. A rămas fără mașină în februarie 2020.

BMW X5

Un BMW X5 a fost dat dispărut în luna mai a acestui an. SUV-ul bavarez are nuanța de caroserie gri și an de fabricație 2013.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide