Începând cu 1 iulie 2008, funcţia de Director General în cadrul Ţiriac Auto va fi deţinută de Cătălin GAVRA. Cu o experienţă vastă în cadrul Grupului Ţiriac, Cătălin Gavra a ocupat în ultima perioadă poziţia de Director General al companiei Romcar SRL, reprezentantul mărcii Ford în România. Gabriel Bondarenco va prelua poziţia vacantă în structura Romcar.
"Împreuna cu echipa, ne propunem să transformăm ŢiriacAuto în furnizorul preferat de soluţii auto integrate, la nivel naţional. Vom continua să abordăm relaţia cu fiecare client ca pe un parteneriat pe termen lung, oferind permanent nu doar produse şi servicii de profil, ci răspunsuri complete la cerinţele unei pieţe din ce in ce mai complexe şi mature.”, a declarat Cătălin GAVRA.
Într-o piaţă din ce în ce mai competitivă şi cu evoluţii spectaculoase, ŢiriacAuto a hotărât o redimensionare strategică. Astfel, managementul Grupului Ţiriac a decis înfiinţarea poziţiei de Director General ŢiriacAuto. Noul Director General este responsabil pentru dezvoltarea şi implementarea strategiei reţelei ŢiriacAuto, la nivel naţional.