TEST în România cu noul Lexus NX. Crossover-san

Autor: Tudor Rus 08 nov. 2014 Știri auto

Pentru designul versiunii de serie Lexus NX, japonezii au muncit în prealabil, foarte puţin. Tot ce au avut de făcut a fost să ia conceptul LF-NX prezentat oficial la Frankfurt 2013, să-i şlefuiască pe alocuri aspectul de Zerg (fanii Starcraft vor înţelege) şi să obţină astfel un produs finit mai mic decât Lexus RX, ale cărui linii au tendinţa să supere peisajul dominat de formele germane care saturează piaţa în segmentul SUV-urilor compacte premium: Mercedes-Benz GLA, BMW X1 sau Audi Q3.

Despre designul exterior afişat de noul Lexus NX o să spun doar atât: ai mai multe şanse să-l observi în trafic decât să prinzi acelaşi semafor roşu, de două ori la rând, în timpul orelor de vârf din Bucureşti. Lucru bun, care denotă că NX vine cu ceva nou, iar într-o notă strict personală, o să completez că SUV-ul compact arată bine. Diferit, dar bine, în sensul că schimbă foaia şi propune altceva în materie de design. În fond puţină diversificare n-a omorât pe nimeni. Mai departe, rămâne ca fiecare să judece formele lui Lexus NX în funcţie de propriile gusturi.

Interior

Pentru că Lexus NX se recomandă drept un SUV compact premium, interiorul trece la categoria indicatorilor importanţi ai acestui aspect. L-ai văzut la exterior, ţi-a trezit curiozitatea, şi acum vrei să afli cum stau lucrurile în habitaclu. Ei bine, Lexus pune accentul pe tehnologie împachetată într-un ambalaj demn de pretenţii premium, uşor amalgamat la început, dar cu care te obişnuieşti extrem de repede.

Spun asta pentru că bordul este îmbrăcat în piele, la fel ca şi volanul, iar finisajele sunt realizate atent şi cu stil. În ciuda densităţii mari de comenzi şi butoane (care îţi vor fi uşor familiare dacă te-ai urcat recent într-o Toyota), totul este aşezat ergonomic, la îndemâna şoferului. Mi-a plăcut amplasarea corectă a ecranului în partea de sus a consolei centrale, prin care şoferul interacţionează cu sistemul de infotainment cu ajutorul unui touchpad amplasat în faţa cotierei (similar ca şi concept cu cel adoptat de Opel pentru Insignia facelift).

Repet, NX vine cu ceva diferit, dar foarte practic – te poţi juca pe touch pad foarte uşor în timp ce te uiţi scurt, fără să iei prea mult ochii de la drum, pe display – şi în acelaşi timp elegant – îţi poţi sprijini podul palmei pe o perniţă specială atunci când foloseşti touchpad-ul, un detaliu de fineţe şi de preocupare pentru ergonomie din partea Lexus. Pe lângă acestea, Lexus mai oferă cam toate orice gadget ţi-ai putea dori de la o maşină: senzor pentru forţele G din timpul condusului, Wi-FI on board, funcţie de încărcare wireless pentru smartphone sau banchetă spate cu spătar reglabil.

Scaunele (încălzite, ajustabile electric în 8 poziţii) sunt impecabile şi au grijă de spate chiar şi la drumuri mai lungi. Profilul lor încurajează o poziţie comodă, uşor încorsetată la volan, dar eşti situat suficient de sus cât să ai o vizibilitate bună şi o oarecare vedere de ansamblu asupra zonelor periferice ale maşinii. Există însă situaţii în care pe virajele mai strânse, montantul A te incomodează şi îţi taie din vizibilitate. În fine, trebuie menţionat că modelul de este dotat cu echiparea de top şi cu pachetul opţional F-Sport, astfel că e foarte probabil ca echipările inferioare să nu ofere aceleaşi dotări şi accente de calitate.

Insonorizarea este un punct tare pentru NX, chiar şi în condiţiile rulării pe autostradă, la viteze de peste 100 km/h, iar acest lucru se datorează în mare parte coeficientului de aerodinamicitate Cd = 0,33. Zgomotul e redus la tăcere aşa că tu te poţi concentra pe sunetele de calitate emise de sistemul audio care se aude excelent. În spate vei sta comod şi te vei bucura de suficient spaţiu pentru cap şi picioare dacă ai o înălţime de maxim 1.80, spaţiile de depozitare din întreg habitaclul sunt gândite foarte practic iar portbagajul oferă un volum util de 475 litri (cu roata de rezervă).

Ţinută de drum

Modelul de test este un Lexus NX 300h F-Sport cu tracţiune integrală, ceea ce presupune introducerea unui sistem hibrid care funcţionează astfel: vorbim despre un propulsor de 2,5 litri pe benzină ce livrează 115 CP şi 210 Nm care face echipă cu un ansablu format dintr-un motor-generator de 143 CP şi un motor electric de 68 CP care acţionează puntea spate atunci când roţile faţă încep să prezinte probleme cu menţinerea aderenţei.

Întregul ansamblu livrează o putere totală de 197 CP şi oferă un regim de condus extrem de rafinat şi discret. De gestionarea resurselor se ocupă o transmisie de tip CVT care simulează existenţa a şapte trepte de viteză. În ciuda puterii care arată bine pe hârtie, performanţele dinamice livrate de pachetul hibrid fac ca aspectul exterior agresiv să disimuleze, de fapt, capacităţile SUV-ului compact.

De la început vreau să menţionez că în versiunea 300h, Lexus NX nu îţi va satisface pofta de kick-down sau cea de demaraje în forţă la semafor. Departe de asta, NX 300h se adresează celor care preferă un stil de condus liniştit, bazat pe confort, fără escapade off-road, atât în oraş cât şi la drum lung.

E drept, mi-ar fi plăcut mai multă energie în clipele în care am dus pedala până la podea mai ales că undeva în sinea ta ştii că acei cai putere sunt acolo, înscrişi în fişa tehnică, dar nu se reflectă în ce primeşti în realitate. Confrom Lexus, NX 300h accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde şi poate atinge o viteză maximă limitată la 180 km/h (din motive de eficienţă şi bună întreţinere pe termen lung a sistemului hibrid), lucuri mai puţin relevante pentru ce îşi propune NX 300h să fie, dar pe care ţinem să le trecem în revistă.

În fine, dacă îţi poţi stăpâni puseurile de entuziasm o să apreciezi ţinuta bună de drum, menajată de ruliu chiar şi pe porţiuni virajate abordate ceva mai sportiv. Există trei moduri de rulare – eco, sport şi sport+ – iar în oraş suspensia face o treabă bună şi silenţioasă în anularea obstacolelor specifice mediulul urban atunci când se selectează modul eco. Per total, manevrarea prin oraş se face uşor pentru că direcţia te ascultă destul de atent. În materie de consum, Lexus specifică o valoare mixtă teoretică de 5,3 l/100 km. În cadrul testului, am obţinut valori care variau între 6,2 şi 8,5 l/100 km, în condiţiile în care am abordat un stil de condus normal, pe porţiuni de drum judeţean, naţional şi autostradă.

În pagina următoare găsiţi concluzii şi date tehnice.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide