Test gratuit de lumini pentru toate autovehiculele Mercedes-Benz

Autor: Andrei Nan 22 nov. 2010 Știri auto
Test gratuit de lumini pentru toate autovehiculele Mercedes-Benz

Acţiunea, demarată în premieră anul trecut în România, va fi
implementată în Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz din
ţară şi se adresează tuturor proprietarilor de autoturisme,
autovehicule comerciale uşoare şi camioane din gama
Mercedes-Benz.

Astfel, Mercedes-Benz a fost prima companie auto din România
care a realizat anul trecut o acţiune special dedicată testării
luminilor la nivel naţional. Acest demers, care continuă şi în
2010, demonstrează devotamentul pentru comunitate şi siguranţa în
trafic. Principalul scop al acestui program este îmbunătăţirea
stării traficului din România şi diminuarea numărului de accidente,
prin asigurarea unei vizibilităţi sporite în sezonul rece.

„Singuranţa este una dintre promisiunile pe care am oferit-o
întotdeauna clienţilor Mercedes-Benz, iar iniţierea unui astfel de
program reprezintă un demers firesc de reconfirmare a
angajamentului nostru faţă de comunitate. În plus, povestea mărcii
Mercedes-Benz este una despre pasiune. Pasiunea pentru perfecţiune,
fascinaţie şi, bineînţeles, responsabilitate. Mai exact, o
responsabilitate care trebuie demonstrată în mod continuu faţă de
mediu, dar mai ales faţă de cei care aleg marca noastră, prin
inovaţie, sustenabilitate şi grija pentru clienţi”, a declarat
Philipp Hagenburger, After-Sales Manager Mercedes-Benz România.

Testul gratuit de lumini este un demers lansat de Mercedes-Benz
la nivel global încă din anii ’50 ca o iniţiativă menită să vină în
sprijinul conducătorilor auto în vederea îmbunătăţirii gradului de
prevenire a accidentelor.

Demersul Mercedes-Benz România este susţinut pentru al doilea an
consecutiv de Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră GRSP România
şi de partenerii săi, printre care se numără ministererele de
resort, precum şi importante instituţii publice pe piaţa auto din
România. Global Road Safety Partnership (GRSP) este un program al
Băncii Mondiale, găzduit de Federaţia Internaţională a Crucii
Roşii, şi reuneşte organizaţii din sectorul guvernamental, privat
şi al societăţii civile pentru acţiuni ce au ca scop siguranţa în
trafic în ţări aflate în procesul de dezvoltare


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide