TEST DRIVE cu noul Renault Megane – legiunea franceză, pentru clasa compactă – VIDEO + GALERIE FOTO
Segmentul compact este unul dintre cele mai competitive în momentul de faţă pe piaţa europeană. Ford a venit anul trecut cu noul Focus, Opel a lansat de curând Astra împreună cu cele mai noi tehnologii, fiind în momentul de faţă unul dintre cele mai avansate dacă nu chiar cel mai avansat model din clasa sa, Nissan a lansat la începutul acestui an noul Pulsar iar Kia şi Hyundai urmează să vină cu noile cee’d şi i30.
Cea de-a patra generaţie a lui Megane vine acum să impună Renault pe un segment pe care francezii au pierdut teren cu vechiul model, în ciuda numeroaselor restilizări, ultima venind chiar anul trecut.
Dar de această dată noul model a fost desenat de unul dintre cei mai buni designeri auto din lume – Laurens van den Acker, iar din acest proces a rezultat una dintre cele mai frumoase compacte. Acest lucru nu este o coincidenţă, Clio, Captur, Kadjar, Espace şi Talisman urmând linia de design „latin”.
Cu ce vine Megane în plus faţă de restul modelelor din gamă? Cu o semnătură de lumini specială. În partea frontală farurile au lumini de zi în forma literei C, în timp ce în spate, luminile roşii de întind de la stopuri până aproape de emblema amplasată central. Astfel, într-o industrie unde maşinile seamănă tot mai mult între ele, Megane reuşeşte să se evidenţieze şi să poată fi recunoscut din depărtare, mai ales că şi luminile roşii din spate rămân aprinse pe timp de zi, nu doar LED-urile frontale.
Citeşte şi VIDEO – Un derivat de Duster i-a impresionat pe britanici
Citeşte şi FOTO. Maşini second-hand puternice, până în 10.000 de euro
Citeşte şi VIDEO – Scene uimitoare suprinse de DIICOT. Cum erau jefuite camioanele şi maşinile în trafic
Mai multe imagini găseşti în galeria foto
Dar Megane vine cu mai mult decât design odată cu noua generaţie. Aşa cum şi Astra vine cu tehnologii din segmentele superioare, şi francezii plusează cu noul model, venind cu o nouă versiune de top – GT care dispune de sistemul de direcţie integrală 4Control care virează atât roţile faţă cât şi pe cele spate – în sens invers până la 80 km/h şi în acelaşi sens peste această valoare. Roţile spate pot contrabraca cu un unghi de până la 2,7 grade, iar la peste 80 km/h cu un grad în acelaşi sens. Astfel, la viteze mai mici maşina se simte „ca pe şine” în viraje, îmbunătăţind semnificativ stabilitatea, iar la peste 80 km/h (în modul sport, 60 km/h în Eco, Confort, Neutru sau Perso) maşina devine mai stabilă, sistemul oferind senzaţia unei maşini cu ampatament mai mare.
Sistemul 4Control nu este unul nou în sine, fiind implementat de Renault pe modele precum Laguna, însă este pentru prima dată când vine în segmentul compact.
Noul Megane este bazat pe noua platformă a Renault CMF – Common Module Family – utilizată inclusiv de Talisman şi Espace. Şi din acest motiv a patra generaţie a crescut în dimensiuni cu 6,4 cm în lungime până la aproape 4,36 metri lungime, în timp ce ampatamentul a crescut cu aproape 3 cm până la 2,67 metri. În plus, Megane se laudă cel mai mare ecartament din clasa sa, nu doar cu un ampatament mărit. Din acest motiv, în interior lăţimea la nivelul umerilor a crescut la 1.441 mm în faţă şi la aproape 1.400 în spate. Pentru a avea o siluetă mai sport, înălţimea a fost redusă cu 25 mm până la 1.447 mm.
Pentru a primi cinci stele în cadrul testelor EuroNCAP Megane dispune de sistem de frânare pentru evitarea unui impact, sistem de recunoaştere a semnelor rutiere – şi de afişare a acestora pe head-up display şi parcare autonomă în cazul celor de confort. Alături de acestea sunt sistemele de asistenţă şi avertizare precum cel care te atenţionează la părăsirea fară semnalizare a benzii de rulare, a prezenţei unui alt vehicul în unghiul mort, păstrarea distanţei faţă de maşina din faţă dar şi asistenţă pentru faza lungă.
Citeşte şi Cu cât va creşte preţul asigurării RCA
Citeşte şi VIDEO – FOTO. Flota de lux a Poliţiei Române
Mai multe imagini găseşti în galeria foto
În cazul gamei de motorizări, numărul propulsoarelor a crescut la opt, dintre care patru diesel şi patru pe benzină, care pot fi cuplate la patru cutii de viteze. Dieselurile au puteri cuprinse între 90 şi 165 CP, cel mai slab fiind clasicul dCi de 1,5 litri, iar cel de top este dieselul de 1,6 litri bi-turbo. Acesta din urmă va fi disponibil de anul viitor şi în versiunea de top GT cuplat la o cutie automată cu dublu ambreiaj şi şase trepte, care momentan vine numai cu motorul pe benzina TCe 205. Cutia automată cu 6 trepte şi dublu ambreiaj poate echipa şi dieselul de 110 CP 1,5 dCi, în timp ce celelalte dieseluri de 90 CP 1,5 dCi vin numai cu transmisia manuală cu şase trepte.
Gama de propulsoare pe benzină vine cu patru motoare cu puteri între 100 şi 205 CP. Dintre acestea, trei sunt supraalimentate, TCe de 100, 130 şi 205 CP şi unul aspirat de 115 CP. Cel mai puternic, de 205 CP este disponibil exclusiv în versiunea GT cuplat la o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj şi şapte trepte, acesta fiind şi modelul testat.
La interior noul Megane face un salt important în ceea ce priveşte ergonomia şi calitatea materialelor utilizate. Spre exemplu, sistemul multimedia este incorporat în R-Link 2 ce dispune de un display de 8,7 inchi amplasat „portrait”, adică pe verticală şi nu pe orizontală cum eram obişnuiţi până acum, din simplu motiv că toată lumea este obişnuită cu modul de afişaj. În plus, şi R Link2 şi ceasurile de bord – digitale acum – pot beneficia de „teme” întocmai precum cele de pe un telefon, iar din meniul sistemului cel de la volan poate seta exact culoarea şi modul de afişare dorit.
În habitaclu pe lângă noile gadgeturi trebuie apreciate scaunele de pe versiunea GT, care probabil sunt printre cele mai bune din segmentul său atât în ceea ce priveşte confortul la drum lung cât şi suportul lateral atunci când este adoptat un stil de condus mai sportiv.
Megane GT este în momentul de faţă cel mai puternic model din gamă cu propulsorul pe benzină de 205 CP sau viitorul diesel de 160 CP. Acesta se diferenţiază prin spoilerele cu design sportiv, prizele de aer supradimensionate şi jantele de 18 inchi alături de difuzorul aerodinamic din spate încadrat de cele două evacuări. La interior se remarcă tapiţeria din Alcantara, volanul sport şi inserţiile albastre. La drum GT-ul se remarcă suspensia mai fermă decât în cazul modelului „normal” dar şi cu discurile de frână mai mari cu 30 mm comparativ cu celelalte versiuni.
Citeşte şi TOP: Cele mai fiabile maşini second-hand de familie din Germania
Citeşte şi TOP 5 cele mai economice maşini diesel
Mai multe imagini găseşti în galeria foto
La drum motorul pe benzină de 1,6 litri şi 205 CP reuşeşte să ofere senzaţia de maşină sport. Mai ales cu ajutorul cutiei de viteze, maşina devine foarte „comunicativă” în materie de condus sportiv, alături de suspensia fermă şi direcţia precisă. Desigur, aici intră în scenă şi sistemul 4Control care transformă orice drum de munte într-o adevărată plăcere, mai ales când viteza de pe virajele „ac de păr” este mai mare.
Versiunea GT dispune şi de cinci moduri de conducere prin intermediul sistemulu Multi Sense care schimbă răspunsul motorului şi al cutiei de viteze, însă nu şi pe cel al suspensiei. Pe lângă acestea, GT vine şi cu Launch Control ce permite pornirea „în putere” sau Multi Change Down, care atunci când se frânează şi se acţionează clapeta stângă permite retrogradarea mai multor trepte de viteză pentru o acceleraţie mai puternică la ieşirea din viraj.
Preţurile pentru noul Megane nu sunt încă disponibile pentru România, având în vedere că maşina va fi lansată anul viitor, în ianuarie, însă cel mai probabil preţurile vor fi similare cu cele ale generaţiei actuale şi vor porni de la aproximativ 15.000 de euro cu TVA.
Citeşte şi VIDEO. Asta e maşina de lux a ministrului Anca Dragu
Citeşte şi TÜV Report 2015 – cele mai fiabile maşini second hand din Germania
Citeşte şi VIDEO. Mercedes Royale 600 – Cea mai bizară maşină din 2015
Citeşte şi 7 maşini second hand de care trebuie să te fereşti
Citeşte şi VIDEO Asta este Maşina Anului 2016 în România – PLUS: TEST-DRIVE