Tesla se mândrește cu un nou record de vânzări înregistrat în primul trimestru al anului, iar unul dintre modelele din portofoliul său s-a dovedit a fi și cel mai bine vândut model în primele trei luni ale anului. Este vorba despre Tesla Model Y, mașină care a întrecut în topul celor mai bine vândute mașini Dacia Sandero, Volkswagen T-Roc sau Toyota Yaris.
Potrivit datelor furnizate de cei de la Jato Dynamics, Tesla Model Y s-a vândut în 71.683 de unități pe plan european în primele trei luni ale anului curent, cifră în creștere cu 173% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, putem spune că strategia celor de la Tesla de a aplica anumite reduceri de preț pe unele piețe a dat roade.
Dacia Sandero este al doilea cel mai bine vândut model pe piața auto europeană în primul trimestru al anului, cu o cifră de vânzări de 60.202 de unități. În cazul modelului Dacia vorbim despre o creștere a vânzărilor cu 27%. Ultima treaptă a podiumului este ocupată în cele din urmă de Volkswagen T-Roc, modelul german fiind comercializat aproape 55.000 de unități, în creștere, de asemenea, cu 50% față de perioada similară din 2022.
Top 10 al celor mai bine vândute modele pe piața auto europeană în primele trei luni ale anului continuă cu Peugeot 208, Opel Corsa, Toyota Yaris Cross, Fiat 500, Dacia Duster, Renault Clio și Volkswagen Golf.
Volkswagen s-a dovedit a fi cel mai apreciat constructor prezent pe Bătrânul Continent, germanii înregistrând vânzări de peste 332.000 de unități în primele trei luni ale anului, în creștere cu 25% în comparație cu aceeași perioadă a anului anterior. Conform Carscoops, podiumul continuă cu Toyota, cu puțin peste 220.000 de unități vândute, respectiv cu Peugeot, cu o cifră de vânzări de peste 178.000 de unități.
Top 10 se încheie chiar cu Dacia, constructorul auto cu sediul la Mioveni raportând o cifră de vânzări de 145.500 de unități, în creștere cu 42% față de 2022. Astfel, Dacia a depășit pe plan european alți producători de top precum Kia, Hyundai, Opel, Fiat, Tesla, Nissan, Volvo, SEAT sau Mazda.