Compania cehă Tesla Energy Storage va construi la Brăila o fabrică de echipamente pentru stocarea energiei, inclusiv baterii auto. Lucrările de construcție vor demara în cursul anului viitor, iar linia de producție va fi inaugurată în 2024.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Viorel Marian Dragomir, printr-o postare pe pagina personală de Facebook. Investiția totală se va ridica la 90 de milioane euro, iar circa 40 de milioane de euro va reprezenta un de stat. Tesla Group activează în domeniul producției de baterii și de sisteme energetice și nu trebuie confundat cu gigantul american Tesla. Sistemele de stocare care vor fi produse de Tesla Energy Storage vor fi destinate inclusiv parcurilor eoliene şi solare.
Edilul brăilean a precizat că viitoarea uzină Tesla Energy Storage va fi amplasată în Parcul Industrial din Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila. Investiția va genera într-o primă fază 200 de locuri de muncă, preponderant ingineri. Pentru acestea, procesul de recrutare va începe în toamna anului viitor. În final, 600 de angajați ar putea ajunge să lucreze la noua fabrică.
Conform primarului Dragomir, nivelul de poluare este unul inexistent. Asta sa datorează tehnologiilor moderne, inovative, dar și a faptului că celulele pentru baterii se vor importa din Asia. Acestea nu se vor produce la Brăila. „Fabrica de la Brăila va fi o investiție 100% verde care nu va presupune procese chimice. Această investiţie va aduce în zona noastră o tehnologie foarte modernă şi va oferi locuri de muncă în industria viitorului”, a precizat Viorel Marian Dragomir în postarea pe Facebook.
Facilitățile oferite și poziționarea i-au determinat pe investitorii cehi să aleagă Brăila pentru această uzină. „Brăila este un oraș extrem de bine poziționat geografic, care are deschidere la Dunăre, într-o zonă care unește Muntenia, Moldova și Dobrogea. Pe lângă discuțiile purtate cu autoritățile locale, se vede o efervescență a investițiilor în Brăila. Acesta nu este un oraș lipsit de o viziune de dezvoltare pentru viitor. Vorbim despre proiecte importante, cum este podul de la Brăila, care va face legătura cu Dobrogea. Vorbim despre drumul expres Brăila-Galați, despre investițiile din port. Pentru noi, pentru activitatea pe care o desfășurăm, conexiunile rutiere sunt importante. Avantajul competitiv este faptul că Brăila este un port maritim la Dunăre. Asta ne va ajuta să aducem materia primă și, ulterior, să expediem mult mai ușor produsele realizate la fabrică. Producția noastră se adresează într-o proporție foarte mică pieței din România. Piața de desfacere a Tesla este o piață globală – Orientul Mijlociu, Africa, Asia sau SUA (…)”, au declarat reprezentanții Tesla Group, în frunte cu Dusan Lichardus, co-fondator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al grupului ceh, citat de Economedia.ro.